Skip to content
Ediția de Astăzi Recent

Președintele Iohannis: Fără aceste sancțiuni, morții pe care astăzi îi plângem ar fi fost mult mai mulți

Președintele României Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă în care a criticat decizia CCR prin care a declarat amenzile neconstituționale, precizând că fără impunerea unor sancțiuni ar fi murit mult mai multe persoane din cauza noului coronavirus.

”Criza pe care o traversăm pune la încercare rezistența, solidaritatea și tăria de caracter a societății noastre și a reprezentanților săi politici. Acum se departajează cei responsabili și curajoși de cei iresponsabili, de profitorii și populiștii care fac doar promisiuni mincinoase. În aceste zile, îi vedem foarte clar și pe unii, și pe ceilalți. Sunt, pe de o parte, românii care respectă restricțiile salvând vieți, sunt specialiștii care lucrează neîntrerupt pentru a stopa pandemia și sunt guvernanții, care au luat măsuri corecte și care acum pregătesc un program mai amplu de relansare a economiei românești. Această parte a societății este cea orientată spre depășirea crizei, spre resetarea și dezvoltarea României. Pe de cealaltă parte însă, îi vedem pe cei pe care îi știm prea bine de ani de zile, oamenii trecutului, care vor să se întoarcă la corupție, proastă guvernare și ineficiență. Ei, adică PSD și acoliții săi, sunt cei care fac tot posibilul ca efortul de reconstrucție al întregii națiuni să eșueze. Confruntată cu o amenințare fără precedent, România – la fel ca toate celelalte state ale lumii – a trebuit să ia măsuri drastice pentru a-i proteja pe oameni și pentru a preveni răspândirea Coronavirusului. Am văzut ieri cu câtă satisfacție au primit unii politicieni decizia Curții Constituționale privind amenzile instituite în această perioadă de stare de urgență. Este încă un semn de nepăsare, inconștiență și neînțelegere a misiunii pe care o au, dar și o dovadă că pentru acești politicieni interesul politic este mai presus de oameni. Nu este cu totul surprinzător că astăzi aceste sancțiuni sunt discutabile, deși este evident pentru noi toți că ele au fost utile pentru a împiedica răspândirea virusului. Surprinzătoare este însă perspectiva unor autorități care, prin misiunea ori prin natura lor juridică, au obligația constituțională de a nu pierde din vedere, atunci când iau decizii, interesul general al societății. O spun cu toată responsabilitatea, fără aceste sancțiuni, morții pe care astăzi îi plângem ar fi fost mult mai mulți”, a declarat șeful statului.

Klaus Iohannis le-a transmis românilor că în continuare trebuie să se protejeze.

”Dragi români, pericolul epidemiei nu a trecut ieri, odată cu decizia Curții Constituționale. Responsabilitatea fiecăruia dintre noi este în continuare aceeași. Regulile și sancțiunile impuse de autorități nu au avut și nu au alt scop decât protejarea sănătății și vieții fiecăruia dintre noi. Numai respectând aceste măsuri vom putea să ne reluăm activitățile cotidiene, să se joace copiii în parc, să ne revedem părinții în deplină siguranță. Iar politicienilor care fac un scop din apărarea și protejarea drepturilor celor care încalcă legea le cer să înceteze ca prin acțiunile și discursul lor să mai pună în pericol viața cetățenilor”, a mai spus președintele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.