Skip to content
Ediția de Astăzi Recent

Președintele Klaus Iohannis: 2021 este anul în care trebuie puse bazele unei sănătoase reașezări a societății românești

Președintele României Klaus Iohannis a declarat că trebuie repornite în forță toate sectoarele economice și să înceapă reformele promise.

Viziunea noastră, a mea și a echipei guvernamentale, este de a asigura României acces semnificativ la fondurile europene și un buget centrat pe investiții, pe dezvoltarea infrastructurii și pe sprijinirea mediului de afaceri. Cu aceste resurse, vom crea premisele unei creșteri economice reale și sustenabile pentru următorii ani, care să asigure finanțarea marilor sisteme care au nevoie de reformare, precum educația și sănătatea. De altfel, proiectul de buget pe acest an este gândit tocmai pe aceste coordonate. În paralel, este obligatoriu să înceapă un proces de resetare a statului, punând în centru accesul cetățeanului la servicii și informații publice. Așadar, debirocratizare și digitalizare pe toate palierele, întrucât nu mai pot fi tolerate ineficiența și incompetența pe bani publici. Am discutat toate aceste priorități și cu miniștrii noului guvern. După cum știți, am avut o serie de întâlniri săptămâna trecută și m-am bucurat să constat că avem o înțelegere și o abordare comune asupra dezvoltării României. Le-am spus-o și în cadrul întâlnirilor noastre, și o spun și acum public: reformele nu pot să mai aștepte. 2021 este anul în care trebuie puse bazele unei sănătoase reașezări a societății românești”, a declarat șeful statului.

Președintele a subliniat însă faptul că este nevoie să punem capăt epidemiei de Covid – 19.

Însă, pentru a putea merge înainte cu motoarele turate la maximum, este nevoie să punem capăt epidemiei de COVID-19. După un an extrem de dificil, marcat de nenumărate sacrificii, un an în care mulți oameni s-au luptat cu această boală și, din păcate, prea mulți au pierdut această luptă, iată, 2021 ne oferă motive reale de speranță. Vaccinurile împotriva COVID-19 reprezintă încununarea eforturilor oamenilor de știință și o confirmare a progreselor uriașe realizate în această veritabilă cursă contra-cronometru cu un virus nou, extrem de contagios și deopotrivă letal. Vaccinarea în masă reprezintă singura soluție pentru a ne întoarce cât mai rapid la normalitate și a ne relua în siguranță toate activitățile care ne-au lipsit enorm în ultimul an. De succesul campaniei de vaccinare depind, în egală măsură, relansarea economică a României și evitarea unor crize profunde, ale căror efecte pot lăsa urme adânci în societate, educație și economie. Este esențial ca această campanie de vaccinare să reușească, astfel încât să putem obține imunizarea populației la nivel național. Toate eforturile, deopotrivă ale instituțiilor direct responsabile de gestionarea acestei campanii, dar și ale tuturor celorlalte autorități, centrale și locale, trebuie să fie îndreptate către realizarea cu prioritate a acestui obiectiv. Le solicit tuturor să dea dovadă de implicare și, mai ales, de colaborare loială. Sunt convins că efortul susținut al întregii societăți timp de un an de zile va fi răsplătit în 2021 dacă reușim ca, până în vară, să vaccinăm un procent semnificativ din populația țării, și astfel să putem reveni la normalitate. Până atunci însă, măsurile de protecție și vigilența crescută rămân imperative, pentru că virusul se răspândește în continuare în comunitate. Suntem încă departe de o incidență a cazurilor care să permită relaxarea restricțiilor”, a mai declarat șeful statului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.