Skip to content
Ediția de Astăzi Recent

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu premierul Republicii Moldova Maia Sandu

Președintele României Klaus Iohannis l-a primit astăzi la Cotroceni pe premierul Republicii Moldova Maia Sandu și cu vicepremierul Andrei Năstase.

”Este foarte important și simbolic faptul că această primă vizită oficială a doamnei Prim-ministru, a conducerii Guvernului Republicii Moldova de la preluarea mandatului are loc în România, la București. Este important pentru că România a fost, este și va fi cel mai constant și dedicat susținător al Republicii Moldova – în mod direct, concret, pentru transformarea democratică a țării și pentru atingerea nivelului de prosperitate și securitate pe care îl doresc cetățenii săi și pentru parcursul său european. Este simbolic, pentru că România a susținut, prin acțiunea sa, transferul pașnic de putere care a avut loc la Chișinău pe 14 iunie și care a pus capăt situației de criză politică. Am transmis – și transmit și pe această cale – doamnei Sandu și domnului Năstase, mult succes în acest mandat deloc ușor. Doresc, în același timp să îi asigur, și cu acest prilej, de tot sprijinul României și al meu personal pentru eforturile Guvernului de la Chișinău – în condițiile angajamentului clar și concret al noii coaliții guvernamentale pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru avansarea Parteneriatului Strategic bilateral pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova”, a declarat președintele.

Klaus Iohannis a anunțat că a transmis Guvernului României propunerea de creare a unui grup de experți din ministerele relevante care, împreună cu experții desemnați de Guvernul Republicii Moldova, pentru a identifica de urgență domeniile în care este nevoie de astfel de asistență, iar pe baza acestui demers să fie demarate proiecte concrete.

Partea noastră, a României, deja a constituit acest grup și deja a avut o primă întâlnire. Salut faptul că doamna premier Sandu a răspuns pozitiv acestei propuneri. Voi urmări personal derularea, de către Guvernele României și Republicii Moldova, a acestei inițiative. De asemenea, astăzi am discutat și despre importanța continuării proiectelor bilaterale de cooperare derulate de România cu și în Republica Moldova, mai ales a celor strategice de interconectare energetică. Abordarea noastră în derularea proiectelor bilaterale va fi centrată pe nevoia asigurării prosperității cetățenilor Republicii Moldova și apropierii Chișinăului de Uniunea Europeană. Eu cred cu tărie că Uniunea Europeană, în conformitate cu angajamentele asumate față de Republica Moldova prin Parteneriatul Estic, prin Strategia Globală a Uniunii Europene, trebuie să se ridice la nivelul așteptărilor cetățenilor din Republica Moldova, care în majoritate și-au exprimat sprijinul pentru agenda europeană, după cum s-a confirmat și la alegerile parlamentare din 2019”, a mai precizat președintele.

Premierul Maia Sandu a precizat că Republica Moldova are nevoie de sprijinul României.

Din păcate, moștenirea regimului oligarhic din Republica Moldova este foarte grea pentru cetățenii noștri. Aceștia au distrus economia țării, au transformat instituțiile statului în afaceri personale și au izolat Republica Moldova pe plan internațional. Avem încrederea că România va rămâne alături, în calitate de aliat de bază al cetățenilor Republicii Moldova, și în parcursul nostru european. Discuțiile din cadrul întâlnirii pe care am avut-o au fost sincere și foarte concrete. Problemele abordare, dar mai ales modalitatea de rezolvare a acestora, au reflectat interesul și preocuparea reciprocă pentru stabilitatea Republicii Moldova și continuarea cursului ei spre modernizare”, a declarat Maia Sandu.

În ceea ce privește colaborarea dintre cele două Guverne Maia Sandu a precizat că se vor continua o serie de programe deja începute.

Am reiterat interesul pentru o serie de acțiuni și inițiative comune – continuarea programelor de reabilitare a școlilor și a grădinițelor, proiectelor în domeniul protecției mediului, aprovizionare cu apă și sisteme de canalizare a populației în zonele rurale, interconectare energetică, proiecte în domeniul transportului. Am subliniat că realizarea plenară a acestor proiecte ar consolida și mai mult încrederea cetățenilor în viabilitatea Parteneriatului Strategic dintre Republica Moldova și România. În încheiere, doresc să mulțumesc încă o dată autorităților României și cetățenilor români pentru susținerea consistentă și dezinteresată a Republicii Moldova pe diverse paliere. Totodată, aș dori să le mulțumesc colegilor din România pentru deschiderea manifestată în avansarea tuturor aspectelor care s-au aflat pe ordinea de zi a întâlnirii de astăzi. Sunt sigură că noile repere fixate astăzi vor contribui și mai mult la diversificarea și consolidarea cooperării noastre bilaterale foarte bune deja, constituind un capitol extrem de rezultativ al Parteneriatului nostru Strategic”, a declarat Maia Sandu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.