Skip to content
Administrație locală Recent

Primăria din Gruia sau ”povestea” unei adeverințe care probabil nu va fi eliberată niciodată pe motive de ”culoare politică”

Primarul comunei Gruia este acuzat că are un stil ”selectiv” de a-și duce la îndeplinire sarcinile, motivele fiind diverse, dar în cazul de față ar fi culoarea politică, diferită de cea a partidului din care face parte.

Marius Vidoe, antreprenor local și membru PNL, îl acuză pe edilul Alexandru Nedelcu că din ”umbră” dă directive să nu primească o… adeverință. Deși a depus o cerere scrisă în acest sens, au trecut…60 de zile și adeverința nu a fost eliberată.

Contactat de PSNews Mehedinți, Marius Vidoe ne-a declarat că a cerut explicații cu privire la această întârziere și nu a primit niciun răspuns oficial. Cel mult ridicat din umeri.

Se pare că domnul primar eliberează adeverințele după bunul plac. Nu se mai poate așa. El este primar, iar primăria nu este comuna lui”, ne-a declarat Vidoe.

Și primarul Alexandru Nedelcu a fost contactat de PSNews Mehedinți și ne-a transmis că adeverința în cauză nu a fost eliberată…că nu ar fi în competența primăriei Gruia, ci a primăriei Pristol. În replică, domnul Vidoe susține că nu este adevărat.

Am putea spune că este vorba de o ”ciorovăială politică”, având în vedere că e campanie electorală, însă dincolo de toate acestea putem trage totuși o concluzie, treburile administrative trebuie tratate ca atare, cu profesionalism, fără dat din umeri. Dacă adeverința nu trebuie eliberată de primăria Gruia, atunci personalul trebuia să îi ofere solicitantului un răspuns scris în acest sens, în termen de 30 de zile.

Cred că cu toții ne dorim să avem parte de administrații locale unde se lucrează profesionist, eficient, fără parti-pris-uri, pentru că cei aleși să conducă destinele comunităților locale au fost aleși pentru a-i ajuta pe cetățeni, nu pentru a le pune bețe în roate. Asta ne dorim, servicii de calitate din partea celor pe care îi plătim din banii noștri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.