Skip to content
Ediția de astăzi

Primele rezultate ale examenului de bacalaureat, aşteptate astăzi. Contestațiile se pot depune în intervalul 12.00 – 18.00

Rezultatele la Bacalaureat înainte de contestaţii vor fi afişate luni până la ora 12,00, prevede calendarul aprobat de Ministerul Educaţiei.

Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00-18,00, inclusiv prin mijloace electronice, potrivit PSNews.ro

În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii sau reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

În conformitate cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, rezultatele vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.