Skip to content
Recent Spot

Probleme la PNL! Soarta unui primar liberal atârnă de câteva sute de voturi…care s-au dus la PSD

Au sosit rezultatele finale oficiale ale alegerilor parlamentare iar la nivel național PNL este câștigător, a ocupat primul loc cu 27%. Nu se poate spune asta și despre PNL Mehedinți, care a obținut 23,19%, PSD-43,07%, Pro România – 10,93%

Ce e drept liberalii din Mehedinți au început să recupereze voturi, dacă facem comparație cu alte alegeri. De exemplu în 2014, la alegerile europarlamentare PNL Mehedinți obținea doar 16%.

Surse politice au declarat pentru PSNews Mehedinți că există niște supărări și suspiciuni că un primar PNL, doar cu numele, și-a dat voturile PSD-ului! Deci a pierdut niște voturi din ”tolba” PNL Mehedinți.

În comuna Dârvari, unde primar este liberalul Ionuț Gîrga, PNL a luat doar 170 de voturi, în timp ce PSD a obținut 660 de voturi.

Ce poate însemna asta? Blat cu PSD-ul? Sau arată că este un primar foarte slab. Rămâne de văzut cum va proceda președintele PNL Mehedinți Virgil Popescu și conducerea liberală din Mehedinți în cazul primarului din Dîrvari. Bănuiala noastră e că trădarea nu a fost bine văzută!

Niște indicii avem de la președintele Orban, care la o întâlnire regională din Oltenia, înainte de campanie, spunea că trădătorii vor fi pedepsiți pe loc.

Am încredere în primarii PNL, deşi ştiu foarte bine ce fac pesediştii, cum sunt toată ziua la uşa lor, cum le promit marea cu sarea, cum încearcă, prin toate mijloacele, să-i convingă să nu facă campanie pentru PNL. Şi vă spun, fraţilor, că şi acolo unde mai cedează câte-un primar, PNL are echipe care pot să facă campanie şi pot să bată PSD-ul. Şi vă mai spun un lucru: nu iert şi nu uit. În bătălie, trădătorii sunt pedepsiţi pe loc, fără proces şi toţi cei care nu vor fi alături de noi, deşi au primit încrederea românilor, vor suferi de pe urma trădării lor, pentru că vom câştiga. Sunt convins că toţi veţi intra pe câmpul de luptă şi sunt convins că toţi veţi fi alături de linia întîi care va porni asaltul împotriva ciumei roşii şi fiecare dintre voi va avea parte de gloria acestei victorii uriaşe în care nimeni nu credea în urmă cu doi ani de zile şi în care astăzi credem cu toţi„, a afirmat preşedintele PNL.

Potrivit Biroului Electoral Central clasamentul final este următorul:

1. PNL – 27%
2. PSD – 22,5%
3. USR-PLUS – 22,4%
4. PRO România – 6,6%
5. PMP – 5,7%
6. UDMR – 5,4%
7. Alţii – 6,1%.

La referendumul pe justiţie, conform datelor centralizate de Biroul Electoral Central (BEC) după numărarea a aproximativ 90% dintre voturi, peste 5 milioane de persoane au votat „Da” la ambele întrebări. Numărul persoanelor înscrise în lista de duminică pentru referendum a fost 16.083.649.

 

2 comentarii la “Probleme la PNL! Soarta unui primar liberal atârnă de câteva sute de voturi…care s-au dus la PSD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.