Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Procentul de promovabilitate la BAC în Mehedinți este de 56 la sută

Dacă în 2018, procentul de promovabilitate la examenul de Bacalaureat sesiunea iunie 2018 în judeţul Mehedinţi era de 60,48 la sută, iată că anul acesta scade la 56 la sută.

La nivelul județului Mehedinți, la examenul de bacalaureat , procentul de promovabilitate înainte de contestații este de 56 la sută.

Pe discipline, procentul de promovabilitate la limba și literatura română este de 75 la sută (note peste 5), la matematică – 67 la sută, iar la proba la alegere – 80 la sută.

În total, au fost înscriși la examenul de Bacalaureat 1.729 de elevi, dintre care s-au prezentat 1.511 elevi.

“Din păcate anul acesta nu avem niciun elev cu media 10, dar avem medii apropiate de nota 10. Avem licee care au avut elevi foarte buni, cum este Colegiul Național Gheorghe Țițeica care a avut un procent de promovabilitate de 97,18 la sută, Colegiul Național Traian a avut 87 la sută, Colegiul Național Pedagogic – 77 la sută”, spune Alin Tomoescu, inspectorul școlar general al ISJ Mehedinți.

Există și un liceu în Mehedinți, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto din Drobeta Turnu Severin, unde niciun elev nu a promovat examenul maturității. Au avut 10 elevi înscriși, 6 s-au prezentat , dar niciunul nu a reușit să treacul Bacul.

În ceea ce privește cauza acestui rezultat slab, inspectorul școlar general Alin Tomoescu consideră că vina este una comună:

„Vina este împărțită, nu este doar a cadrului didactic. Vorbim și de vina elevului, a părintelui. Părerea mea este că trebuie discutat cu directorii astfel încât să nu se mai acorde calificativul Foarte bine profesorilor de limba română, matematică care nu au rezultate la bacalaureat. Nu este corect ca profesorul să ia <<Foarte Bine>> în condițiile în care de ani de zile nu reușește să își aducă elevii la un nivel care să le permită să promoveze examenul”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.