Skip to content
Focus

Prognoză meteo – Cum va fi vremea în prima parte a lunii noiembrie

Meteorologii au emis prognoza pentru perioada 30 octombrie – 8 noiembrie. În județul Mehedinți ne așteptăm la vreme schimbătoare.

Din data de 30 octombrie, răcirea accentuată a vremii va determina înregistrarea unor temperaturi în general sub limitele climatologic specifice perioadei. Astfel, maximele diurne vor scădea de la o medie de 18…20 de grade în 29 octombrie la 9…12 grade în intervalul 30 octombrie – 1 noiembrie.

Ulterior, este estimată o încălzire treptată a vremii, determinând un ecart termic cu valori apropiate și chiar peste cele normale în prima decadă a lunii noiembrie, în special în perioada 4-8 noiembrie, când sunt prognozate maxime de 15…17 grade, mediat regional.

O evoluție similară vor avea și valorile nocturne ale temperaturii aerului, cu o scădere bruscă și semnificativă, astfel că la sfârșitul lunii octombrie și începutul lui noiembrie minimele se vor situa în medie între 2 și 6 grade, urmând ca în cea de-a doua săptămână de prognoză să crească la valori de 5…8 grade.

Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată în jurul datei de 30 octombrie și din nou în perioadele 3-4 noiembrie și 6-7 noiembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.