Skip to content
Ediția de astăzi

Prognoza meteo pentru luna decembrie – Când ninge

Meteorologii anunță că în luna decembrie vom avea parte de ninsoare, viscol şi ceaţă persistentă, iar valorile termice vor marca o scădere, în medie, cu 4 – 6 grade Celsius.

Luna de început a iernii, decembrie, se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteorologice: ninsoare care asociată cu intensificări ale vântului determină producerea viscolului, fenomen care apare cel mai des în Câmpia Munteniei, în Dobrogea şi în estul Moldovei. Va fi ceaţă persistentă, mai ales în zonele de câmpie şi în depresiuni si mai rar, lapoviţă şi ploaie. O influenţă deosebită asupra ţării noastre încep să aibă din această lună dorsala anticiclonului est-european, care se extinde deasupra sud-estului Europei şi, într-o oarecare măsură, ciclonii mediteraneeni. Temperatura aerului marchează o scădere, în medie, cu 4 – 6 grade Celsius faţă de ultima lună de toamnă„, precizează specialiştii ANM.

Totodată, temperatura medie scade la circa minus 4 – minus 2 grade Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei. În zonele montane, mediile de temperatură a aerului ating valori de minus 6 şi minus 4 grade Celsius, cu extindere mare în Carpaţii Orientali, dar şi în cei Meridionali unde, la altitudinile cele mai mari, coboară sub minus 6 grade Celsius.

Invaziile maselor de aer rece continental polar sau arctic determină ca adesea nopţile să fie deosebit de geroase. De altfel, temperaturile minime absolute ale acestei luni au coborât frecvent sub minus 20 de grade Celsius, de exemplu în anii: 2002, 1998, 1996, 1948, 1927, 1902 etc”, susţin meteorologii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.