Skip to content
Ediția de astăzi

Prognoza meteo. Un val de aer polar loveşte România. Când se schimbă vremea

Ultima lună de toamnă începe cu vreme frumoasă şi caldă în sudul României, în timp ce în zonele înalte sunt aşteptate ninsori. Din data de 5 noiembrie, un val de aer polar pune stăpânire pe toată ţara.

Luna noiembrie începe cu ploi şi vânt puternic şi cu ninsori în zonele înalte de munte, dar şi temporar cu temperaturi mai ridicate decât în mod normal. În a doua săptămână de noiembrie este aşteptat, însă, un nou val de frig, potribit PSNews.ro

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), marţi, 2 noiembrie, în ţară, vremea va fi în general închisă. Pe parcursul zilei va ploua pe arii relativ exinse în jumătatea de sud-vest a ţării şi pe arii restrânse în rest, iar noaptea local vor fi ploi slabe sau burniţă, cu o probabilitate mai mare în est. La altitudini de peste 2000 m, îndeosebi în masivele nordice, se pot semnala şi precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste, iar temporar şi cu viteze mai mici şi în Banat, Moldova şi Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 17 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 2 şi 10 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceaţă.

Miercuri, 3 noiembrie, vremea se va încălzi în cea mai mare parte a ţării, devenind caldă pentru începutul lunii noiembrie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în vestul, sud-vestul, centrul şi nordul teritoriului, unde spre seară şi noaptea, pe arii restrânse se vor semnala ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în Banat, sudul Crişanei şi la munte, cu viteze mai mari în a doua parte a intervalului, temporar cu peste 50…55 km/h, iar pe crestele Carpaţilor Meridionali, rafalele vor depăşi 70…80 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 5 şi 13 grade. Se va semnala ceaţă, posibil asociată cu burniţă, în primele ore ale zilei local în Oltenia şi pe arii mai restrânse în celelalte regiuni, iar noaptea îndeosebi în estul şi sudul ţării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.