Skip to content
Ediția de astăzi Spot

Prognoza meteo: Un val de aer rece loveşte România. Cât vor fi temperaturile

Vremea se schimbă radical în următoarele ore. Se răceşte accentuat în toată ţara, iar maximele nu vor mai depăşi 10-12 grade. Temperaturile scăzute sunt aduse se un val de aer rece care traversează România.

Conform  Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), minimele vor coborî chiar şi sub zero grade Celsius. Alina Şerban,meteorolog ANM a anunţat, la Digi24, că un val de aer rece va aduce o răcire accentuată în România şi se vor semnala lapoviţe şi ninsori, însă nu însemnate cantitativ. Vremea rea nu durează prea mult, pentru că în weekend se anunţă temperaturi mai ridicate.

În partea de sud şi de est a teritoriului vom avea în continuare temperaturi modeste pentru data aceasta, iar temperaturile maxime se vor încadra între  4-5 grade până la cel mult 8-9 grade Celsius. În celelalte regiuni, în regiunile intracarpatice, vremea va fi în continuare frumoasă, cu cer mai mult senin şi temperaturi mai ridicate, cu maxime între 6-8 grade şi 12-14 grade Celsius.    Ceaţa va mai apărea, în mod deosebit noaptea şi dimineaţa, cam prin toate zonele, pe arii mai restrânse, a anunţat meteorologul.   Temperaturi scăzute se vor  înregistra în următoarele două nopţi, în mod deosebit în jumătatea de nord al teritoriului, mult mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, până la -7… -8 grade, şi uşor pozitive în sudul teritoriului.   La mijlocul săptămânii, cel mai probabil joi, un front atmosferic rece va traversa teritoriul ţării noastre şi va determina o răcire în vest, în nord şi-n centru, acolo unde temperaturile sunt acum uşor mai ridicate. Vor fi şi precipitaţii, slabe cantitativ, nu pe arii extinse, dar care, în zonele montane, se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, în condiţiile în care vom fi traversaţi de o masă de aer mai rece” a spus Alina Şerban, meteorolog ANM, potrivit PSNews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.