Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Proiect pilot de încurajare a lecturii în grădinițe ”Fiecare copil merită o poveste”

Asociația OvidiuRo a lansat astăzi la Drobeta Turnu Severin un program de încurajare a lecturii în grădinițe ”Fiecare copil merită o poveste”, care are ca scop creșterea calității educației preșcolare.  

Primarul Marius Screciu a dat curs invitației organizatorului de a participa la acest eveniment, unde a citit o poveste prichindeilor de la Grădinița din incinta Școlii ”Theodor Costescu”.

”Am acceptat cu bucurie invitația de a veni împreună cu doamnele educatoare pentru a spune o poveste copiilor. A fost un moment deosebit, sunt cei mai mici membrii ai comunității și este o plăcere să fii în mijlocul lor”, a declarat primarul Marius Screciu.

„Fiecare copil merită o poveste” este un program reglementat la începutul acestui an printr-un protocol de colaborare cu Ministerul Educației Naționale, reprezentând o premisă a asumării unui set de acțiuni comune, care să faciliteze dezvoltarea de politici publice eficiente în domeniul creșterii accesului la educație timpurie de calitate al copiilor din familii defavorizate.

Programul este lansat astăzi la Drobeta-TurnuSeverin, unde are loc prima sesiune de formare- cu profesorii din învățământul preșcolar (metodiști și responsabili de cercuri pedagogice) care, pe bază de voluntariat, vor deveni ei înșiși formatori în tehnici de predare centrate pe dezvoltarea limbajului, pentru toți cei aproximativ 350 de profesori de învățământ preșcolar din județ. De asemenea, OvidiuRo susține astăzi o sesiune de citit împreună cu cei mici, într-una din grădinițele din județ. În perioada următoare vor avea loc și alte sesiuni de formare pentru profesorii, directorii și bibliotecarii din județ.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.