Skip to content
Ediția de astăzi Focus

Propunerile pentru rectificarea bugetară

Prim ministrul Florin Cîțu a anunțat sâmbătă, 14 august, că la această rectificare bugetară, produsul intern brut a crescut în valoare nominală.

Și aici am văzut că au fost ceva comentarii, cum de crește deficitul bugetar pe cash, dar scade deficitul bugetar în procente. De aici apare diferența, pentru că PIB-ul nominal crește, avem un PIB nominal mai mare. Iar creșterea reală, la finalul anului, estimată acum de cei de la Comisia Națională de Strategie și Prognoză, este de 7% față de 4,3%, cât era la  bugetul inițial.. Deflator PIB 4%, câştigul salarial mediu brut este 5.520 acum faţă de 5.380 în proiecţie iniţială. Deficitul creşte în sumă absolută de la 80 de miliarde de lei la 83,7 miliarde de lei, acestea reprezentând 7,13% din PIB. Deci, deficitul iniţial, la începutul anului, era de 7,16%, se reduce foarte puţin, la 7,13 procente din PIB, deşi creşte în valoare absolută, de la 80 de miliarde,  la 83,7 miliarde. Aş vrea să mai adaug câteva informaţii pe partea de venituri. Veniturile bugetului general consolidat se majorează, deci am avut o colectare mai bună. Estimăm încasări mai mari cu 15,4 miliarde de lei, din care 13,4 miliarde de lei din economia internă şi 2,1 miliarde de lei din venituri din fonduri europene. La cheltuieli, aici este foarte important. Cheltuielile, după rectificarea bugetară,  se majorează pe sold cu suma de 18,7 miliarde de lei, deci adăugăm la cheltuieli 18,7 miliarde de lei pe sold. Cheltuielile pentru investiţii cresc 6,3 miliarde de lei, şi apoi o să vă spun pe ministere. Vă spun acum, general, cifrele şi, apoi, pe ministere. Bunuri şi servicii se majorează cu 4,3 miliarde de lei, cheltuieli de personal cu 1,7 miliarde de lei, cheltuieli de asistenţă socială 1,3 miliarde de lei, alte transferuri 1,9 miliarde de lei. Şi acum să intrăm pe ministere, pentru că aceasta este, de fapt, discuţia”, a precizat premierul.

Florin Cîțu a mai spus cum a fost suplimentate creditele bugetare.

Ministerul Sănătăţii este propunerea cu care mergem acum, 3,7 miliarde de lei, din care 1,9 miliarde pentru achiziţia de vaccinuri, medicamente, derularea programelor naţionale de sănătate, cheltuieli de personal şi 1,8 miliarde de lei transferuri pentru echilibrarea bugetului Fondului Naţional Unic Asigurări Sociale de Sănătate. De asemenea, se propune suplimentarea cu 425 de milioane de lei a cheltuielilor din venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii pentru finanţarea activităţilor privind aprobarea substanţelor active ale produselor biocide şi autorizarea produselor biocide concomitent cu majorarea veniturilor proprii care se constituie din tarifele încasate. Ministerul Finanţelor, acţiuni generale. Fiindcă au fost discuţii în spaţiul public, aici sunt alocate trei miliarde de lei, dar se împart astfel: sunt 15 milioane de lei subvenţii, 800 de milioane de lei fond de rezervă bugetară la dispoziţia guvernului – şi aici vreau să vă spun că avem, până în acest moment, facturi pentru calamități, pentru ce s-a întâmplat în ultima perioadă, de şase milioane de lei, deja. 600 de milioane de lei contribuţia României la bugetul UE, 600 de milioane de lei transferuri către întreprinderi în cadrul schemei de ajutor de stat şi un miliard proiecte de finanţare din fonduri externe rambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020. Deci aşa se împart cele 3 miliarde suplimentar. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – 2,2 miliarde lei, propunere de rectificare. Are în vedere execuția cheltuielilor pe primele șase luni ale anului și necesarul de finanţare până la finele anului. Se propun 2 miliarde de lei pentru Programul Național de Dezvoltare Locală și 100 milioane lei pentru Programul Național de construcții de interes public sau social, derulat de Compania Național de Investiții.

Ministerul Educaţiei 963 de milioane, din care 12 milioane de la bugetul de stat pentru asigurarea cheltuielor de personal aferente persoanelor din învățământul universitar și 754 de milioane de lei cheltuieli efectuate din venituri proprii pentru investiții și realizarea unor proiecte finanțate din fonduri europene derulate de instituții de învățământ superior. Instituțiile de învățământ superior vor avea posibilitatea să utilizeze 299 milioane de lei din soldul anilor precedenţi.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – 760 de milioane lei. Acestea sunt necesare pentru finanțarea de proiecte din fonduri europene și mai este achitarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii, pentru punerea în executare a deciziei civile definitive a ICCJ.

Ministerul Energiei – 650 de milioane lei, se propune asigurarea sumele necesare pentru reîntregirea veniturilor rezultate din privatizare, utilizate pentru acordarea unei finanțări sub formă de grant Societății Complexul Energetic Oltenia.

Ministerul Transportului și Infrastructurii- 625 de milioane pe sold. Se propune asigurarea de sume suplimentare pentru subvenții, pentru transportul de călători cu metroul 83 de milioane de lei, pentru întreținerea infrastructurii rutiere -170 de milioane de lei, pentru finalizarea proiectelor cu finanțare externă nerambursabile aferente perioadei de programare 2007 -2013, 50 de milioane de lei. Pentru decontarea facilităților la capitalul social al operatorilor economici aflați sub autoritatea Ministerului- 229 de milioane de lei. Pentru decontarea facilităților diferite categorii sociale 100 de milioane de lei, precum  şi pentru plata ratelor aferente creditelor externe- 5,2 milioane de lei.

Ministerul Apelor şi Pădurilor -533 de milioane de lei, pentru asigurarea cheltuielilor de personal, implementarea de către Administrația Națională Apele Române a proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile.

Ministerul Finanțelor -168,8 milioane de lei pe sold. Aici este vorba de titluri de plată emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – 199 milioane de lei și plata dreptului în condiţiile reluării activității personalului din sediile ANAF și instituții subordinate -15 milioane de lei. Știţi foarte bine că angajații ANAF au fost în telemuncă și revin în activitate, la sediile ANAF.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale -150 de milioane de lei, alocarea de sume suplimentare necesare pentru acordarea sprijinului financiar aferent motorinei utilizate în agricultură pentru trimestrul al doilea al anului 2021; Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor -134 milioane de lei, pentru plata contractului de concesiune încheiat de medicii veterinari. Cam acestea sunt ministerele mari.

Mai avem Ministerul Economiei și Antreprenoriatului care primește 60 de milioane de lei pentru derularea programul Start-Up Nation, și înțeleg că aici se termină plata facturilor Start-Up Nation.

Avem la diminuări, am discutat deja, la Ministerul Muncii și Protecției Sociale pe sold se reduce suma cu 2,7 miliarde de lei, astfel 3,3 miliarde care înseamnă mai puțin de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetului de asigurări sociale și o creștere pentru asigurările de șomaj cu suma de 547,1 milioane de lei. Pentru autoritățile locale, se majorează finanțarea cu 1,663 miliarde lei. Şi aici le vom prezenta defalcat. O să vă dau și dumneavoastră aceste detalii. Deci, așa se împart sumele suplimentare către ministere. Aţi văzut că Ministerul Sănătății cred că este cel care primește cei mai mulți bani, în acest moment, ceea ce este și normal. În continuare, avem costuri la Ministerul Sănătății și trebuie să ne asigurăm că sunt plătite toate facturile, și cu vaccin și așa mai departe. Acestea sunt ipotezele pe care le-am propus, în acest moment, pentru rectificarea bugetară, cu un deficit care scade marginal, deși aș fi dorit mult mai mult, la 7,13 de la 7,16%”, a mai explicat premierul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.