Skip to content
Focus Recent Spot

Protest în faţa IPJ Mehedinţi pentru apărarea dreptului fundamental la libera exprimare în Poliţia Română

 

Raul Ghenciu, poliţistul din Mehedinţi care a fost cercetat disciplinar în 2017, după ce a participat la protestele de stradă contra Ordonanţei 13 din Drobeta Turnu Severin, protestează luni în faţa sediului IPJ Mehedinţi.

„Obiectul protestului îl reprezintă apărarea dreptului fundamental la libera exprimare în Poliţia Română întrucât conducătorilor acestei instituţii nu le convine atunci când poliţiştii au curajul de a-şi striga ofurile şi neajunsurile cu care se confruntă atât în instituţie, cât şi în ţară”, spune Raul Ghenciu, care este preşedintele Sindicatului Europol din cadrul IPJ Mehedinţi şi unul din cei mai activi lideri sindicali din judeţ. În mai multe rânduri a atras atenţia asupra neregulilor care se petrec la nivelul instituţiei, dar şi asupra dotărilor necorespunzătoare activităţii Poliţiei din Mehedinţi.

Raul Ghenciu a ales să vorbească recent într-un filmuleţ postat pe Youtube şi intitulat “Manifest” despre motivele pentru care el consideră că şi “poliţiştii şi militarii trebuie să se revolte cu privire la situaţia socio-economică şi legislativă din ţară”. Gestul său a fost însă taxat de conducerea IPJ Mehedinţi care a dispus să fie verificat şi să dea explicaţii la Biroul Control Intern al IPJ Mehedinţi.

Potestul a început luni, 30 iulie, la ora 12,00 şi alături de Raul Ghenciu au mai venit şi alţi câţiva poliţişti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.