Pe 10 august 2018, 100.000 de oameni cereau în Piața Victoriei din București demisia Guvernului Dăncilă. Printre manifestanți se aflau și foarte mulți români din diaspora, de altfel evenimentul chiar așa a fost numit de presă: mitingul diasporei.
Protestul a degenerat după ce printre protestatarii pașnici s-au infiltrat „grupuri violente și galerii ale unor echipe de fotbal”, forțele de ordine intervenind pentru a dispersa mulțimea cu ajutorul unor grenade cu gaz lacrimogen.
Peste 450 de persoane, printre care copii și jandarmi, au avut nevoie de îngrijiri medicale, 70 fiind spitalizate, potrivit PSNews.ro
La un moment dat, o femeie jandarm a fost prinsă în mijlocul mulțimii, fiind atacată de mai mulți agitatori infiltrați printre manifestanții pașnici. A fost protejată de lovituri și scoasă din aglomerație de câțiva protestatari care s-au opus bătăușilor.
A doua zi după protest, reprezentanții Jandarmeriei au anunțat că tânăra „are o suspiciune serioasă de ruptură de coloană cervicală” și riscă să rămână paralizată. La externare, ea a fost surpinsă alergând, iar medicii au spus că, deși a avut răni, niciuna dintre acestea nu i-a pus în pericol viața.
Intervenția în forță a fost aprobată printr-un ordin dat de prefectul Capitalei, Speranța Cliseru, la ora 23:11, potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Române. Informația a fost contrazisă de purtătorul de cuvânt al Parchetului General, Alexandru Ionescu, potrivit căruia ordinul de intervenție împotriva protestatarilor a fost întocmit de „comandantul acțiunii” la ora 20 și a fost aprobat de prefectul Bucureștiului prin contrasemnare.
Ministrul de Interne de atunci, Carmen Dan, și purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru, au calificat acțiunile jandarmilor ca „justificate”, în timp ce PSD a transmis printr-un comunicat de presă că președintele Klaus Iohannis a incitat la „anarhie socială” și la „timorarea autorității publice”.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că procurorii militari s-au sesizat din oficiu și au deschis dosar penal cu privire la intervenția în forță a jandarmilor. Până pe 30 august, s-au înregistrat 763 de plângeri penale.
La rândul ei, Jandarmeria a sesizat DIICOT, acuzând o tentativă de răsturnare a ordinii constituționale prin fapte de violență. De asemenea, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au deschis dosar penal, după ce 169 de jandarmi din cei care au participat la protestul din 10 august au reclamat că au fost agresați fizic și moral.
Pe 13 noiembrie 2018, Parlamentul European a adoptat, cu 473 de voturi „pentru”, 151 de voturi „împotrivă” și 40 de abțineri, rezoluția nelegislativă privind statul de drept în România, în care este condamnată intervenția „violentă și disproporționată a poliției în timpul protestelor de la București din august 2018”.