Skip to content
Administrație locală Ediția de Astăzi

”Război total” între Primăria Severin și Mehedinți Gaz – Screciu: Căutăm soluții legale să scăpăm de această firmă! Primăria a depus plângere penală!

Primarul Marius Screciu a anunțat că se încearcă rezilirea contractului cu firma Mehedinți Gaz, având în vedere că nu și-au îndeplinit obligațiile din caietul de sarcini și, dacă în prezent, datorită modificării legii energiei și gazelor naturale există șanse ca acest lucru să se întâmple. Totodată, Primăria Severinului a depus o plângere penală la Parchet împotriva firmei Mehedinți Gaz.

Aceste acțiuni vin după ce, în urmă cu câteva zile, pe 15 ianuarie, primăria Drobeta Turnu-Severin a preluat, de la Ministerul Energiei, concesiunea serviciului de alimentare cu gaz.

Mehedinți Gaz continuă să își bată joc de severineni, continuă să își bată joc de mehedințeni și nu își respectă în niciun fel condițiile pe care și le-a prin Caietul de Sarcini și prin câștigarea licitației în acel an – 2004. Primăria își rezervă dreptul de a-i acționa în judecată, de a face toate demersurile legale să revenim la normalitate și să încercăm prin mijloace legale să continuăm extinderea rețelei de gaze, cu sau fără Mehedinți Gaz, prin toate mijloacele posibile și legale. Vă spun sincer că din punct de vedere legal ne-am dori să scăpăm de această firmă, să căutăm alte soluții. Ne vom prevala de tot ce înseamnă contract cu această firmă, de toate obligațiile pe care și le-au prin contractele făcute să putem să ajungem la un consens sau la o reziliere de contract, dacă este cazul cu această firmă”, a declarat primarul Marius Screciu.

Edilul a mai spus că dacă se va rămâne cu cei de la Mehedinți Gaz, după ritmul lor de lucru, probabil vor termina treba prin ”2100”.

Ei în 2004 și-au asumat în Caietul de Sarcini 125 de km de rețea, la nivelul județului Mehedinți. În acest moment nu au făcut decât 35 de kilometri, în 15 ani. Dacă am extrapola undeva prin 2100 ar termina treaba. Nu este nici moral, nici corect și nici putem accepta asta potrivit legii”, a mai declarat primarul Severinului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.