Skip to content
Focus Recent

Riscă să rămână Sibinescu fără funcția de mare șef la Senat?

”Transferurile” politice din Parlament au lăsat PNL fără trei senatori, în mai puțin de două săptămâni. Toți cei trei parlamentari s-au alăturat grupului ALDE, de la Senat.

Senatorul Ioan Popa, senatorul Daniel Zamfir și senatorul Marius Nicoară sunt cei trei care au mai nou carnet de partid, de la ALDE. Dintre aceștia, Daniel Zamfir este cel mai cunoscut alegătorilor. Numele său este asociat cu legea dării în plată și de ”lupta” acestuia alături de cei care au probleme cu creditele bancare.

Cu noile transferuri politice, oare este posibil ca poziția senatorului de Mehedinți Ionuț Sibinescu în Senat să fie ”amenințată”?!? Sibinescu a fost ales în 2017 lider al grupului parlamentar al Alianței Liberalilor și Democraților din Senatul României. Cu noile transferuri este posibil ca la începutul sesiunii parlamentare din toamnă să nu mai fie ales președintele grupului parlamentar al ALDE.

Ionuț Sibinescu este senator ales din partea circumscripției electorale nr. 27 Mehedinți, membru al Comisiei juridice, de numiri, disciplină imunități și validări și președinte al Comisiei pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, este membru al delegației române la Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).

Poziția de lider al grupului ALDE din Senat a devenit vacantă în 2017 după ce senatorul Viorel Ilie a fost desemnat în funcția de ministru pentru Relația cu Parlamentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.