Skip to content
Ediția de astăzi

România va beneficia de 10 milioane de vaccinuri pe baza contractului semnat de Comisia Europeană cu BioNTtech/Pfizer

Pe baza contractului semnat de Comisia Europeană cu BioNTtech/Pfizer, România poate accesa peste 10 milioane de doze de vaccin. În plus, în acest moment, Comisia Europeană urmărește dezvoltarea unui portofoliu divers de vaccinuri candidate pe platforme diferite, astfel încât să crească șansele de a avea mai multe vaccinuri disponibile, după autorizarea de punere pe piață acordată de către Agenția Europeană a Medicamentului (EMA).

La începutul lunii ianuarie, EMA urmează să finalizeze evaluarea celui de-al doilea vaccin împotriva COVID-19, respectiv vaccinul dezvoltat de compania Moderna, transmite Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, potrivit PSNews.ro

Numărul de doze repartizat României din vaccinurile ce ar putea obține recomandarea din partea EMA și autorizarea din partea Comisiei Europene va fi stabilit în aceeași manieră în care s-a perfectat contractul cu primul producător al cărui produs a trecut deja de aceste trepte.

Până în acest moment, Comisia Europeană a semnat contracte cu șase companii. În baza acestor contracte semnate și în funcție de ce vaccinuri vor fi, în continuare, recomandate de către EMA și autorizate de către Comisia Europeană, România va putea accesa numărul de doze necesar pentru vaccinarea a 10,7 milioane de persoane, cu posibilitatea de suplimentare.

Conform Strategiei UE privind vaccinurile împotriva COVID-19, Uniunea Europeană și-a asumat un rol important în ceea ce privește garantarea accesului universal la testele, tratamentele și vaccinurile împotriva COVID-19. Obiectivele asumate de Uniunea Europeană sunt legate de asigurarea calității, siguranței și eficacității vaccinurilor și asigurarea accesului echitabil și în timp util la vaccinuri pentru cetățenii UE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.