Skip to content
Recent

S-a încheiat ”era Merkel” în Germania – Cine este noul cancelar Olaf Scholz

Stefanie Loos/Associated Press

”Era Merkel” s-a încheiat în Germania după ce timp de 16 ani a fost cancelar. Noul Cancelar este Olaf Scholz care a depus jurământul alături de noul cabinet.

New York Times arată că guvernul de centru-stânga condus de un noul cancelar se află în fața unei provocări dificile: de a încerca să se ridice la înălțimea așteptărilor stabilite de Angela Merkel. Olaf Scholz nu va avea o perioadă de grație pentru că va trebui să gestioneze pandemia, situația din Ucraina unde Rusia este o reală amenințare, dar și relația diplomatică cu SUA.

Mai  mult chiar, a stârnit controverse când la ceremonia de depunere a jurământului nu a rostit fraza ”Așa să îmi ajute Dumnezeu”. Însă, se pare, că nu este neapărat o surpriză având în vedere că nu a rostit fraza nici când a depus jurământul ca primar al Hamburgului în 2011 sau ca ministru de Finanțe în 2018.

Noul cancelar a fost botezat ca protestant în copilărie, dar mai târziu a părăsit în mod oficial biserica. Întrebat cu o săptămână înainte de alegerile din septembrie de tabloidul Bild în ce crede, Scholz a răspuns: „Că noi, oamenii, suntem responsabili unii pentru alții. Că trebuie să fim doar unul cu celălalt. Numiți-o solidaritate a iubirii aproapelui. Aceste valori ale creștinismului m-au marcat foarte mult.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.