Skip to content
Recent

S-a semnat Acordul Politic Național! Klaus Iohannis: Este posibil ca pe parcurs și alții să revină la gânduri mai bune

Acordul Politic Național a fost semnat de președinții PNL, USR, Pro România și PMP în cadrul unei ceremonii găzduite de președintele Klaus Iohannis. Cu această ocazie șeful statului i-a criticat pe cei de la PSD și ALDE că nu s-au alăturat acestui demers.

Românii au votat pentru România Europeană. A fost clar un vot pro-european. Românii au votat contra acelui atac nemernic pesedist asupra justiției. Românii au votat contra unei guvernări lamentabile. Și atunci, după consultările cu partidele parlamentare, am formulat concluziile într-un document pe care l-am propus spre semnare partidelor parlamentare, un acord național pentru consolidarea parcursului european. Și iată că astăzi ne aflăm aici. Au răspuns direct, clar, deschis «DA, semnăm» Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România, Partidul PRO România și Partidul Mișcarea Populară. Președinții acestor partide sunt prezenți astăzi pentru a semna acest acord, acest pact. Nu a anunțat, cel puțin, pe mine nu m-a anunțat că este interesat PSD, PSD care aparent din 27 mai se schimbase. Dar nu este așa. PSD nu s-a schimbat. PSD nu se schimbă. PSD a pierdut primul rând de alegeri dintr-un set mai larg. Dar a rămas doar cu aparența schimbării. PSD urmărește în continuare aceleași obiective și răspunsul lor, pe care mi l-au dat, prin media, a fost practic un refuz. Ei aveau mai multe amendamente decât articole în acest Acord. PSD a dăunat foarte mult României. Din cauza PSD-ului, România nu s-a dezvoltat mai mult și nu se dezvoltă nici acum mai mult”, a declarat șeful statului.

Klaus Iohannis a mai spus că urmează 3 cicluri electorale prin care românii vor putea să îi pedepsească pe cei de la PSD.

Aceste alegeri au reprezentat o victorie a românilor împotriva incompetenței pesediste, împotriva infatuării pesediste, împotriva atacului la justiție, împotriva atacului la economia națională, dar este doar primul pas dintr-o serie mai lungă. Urmează încă trei ocazii valoroase pentru români de a da lecții PSD-ului, fiindcă PSD nu a înțeles, a simulat. Urmează alegerile prezidențiale, urmează alegerile locale, și urmează alegerile parlamentare. Românii vor ști cum să voteze, dar pentru a merge mai departe cu rezultatul votului de acum este nevoie să se schimbe Constituția și legislația aferentă. Și să nu uităm, iarăși și-au bătut joc de românii din diaspora. Trebuie schimbate procedurile, trebuie îmbunătățită legislația și trebuie abandonat acest discurs împotriva diasporei. Trebuie să revenim la o normalitate românească, o normalitate europeană, democratică, care se bazează pe respectarea valorilor europene, pe respectarea statului de drept. Toate aceste lucruri trebuie realizate cu cât mai repede, cu atât mai bine. Pentru a face aceste modificări este clar nevoie de un altfel de Parlament și dacă acum doi ani și jumătate lucrurile au ajuns acolo unde au ajuns fiindcă nu s-a prea văzut o alternativă, iată acum paradigma se schimbă, se construiește o alternativă, lucrăm la ea. Mulți dintre cei care lucrează împreună cu mine la o alternativă serioasă, pro-europeană, sunt în această sală, românii pot avea încredere și pentru asta trebuie să meargă la vot, iar politicienii să dovedească că au căpătat mai multă înțelepciune decât am avut cu toții înainte de aceste alegeri. Sunt foarte bucuros că astăzi semnăm noi cinci acest Acord Național. Și ca să fiu bine înțeles, această semnare nu reprezintă un pas prin care vrem să excludem pe alții. Dumneavoastră, președinții de partide, v-ați declarat de acord să semnați astăzi cu mine acest Acord. Lista semnatarilor însă rămâne deschisă. Este posibil ca pe parcurs și alții să revină la gânduri mai bune și vreau să păstrăm poarta deschisă tuturor politicienilor care vor să construiască o Românie mai bună”, a declarat Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.