Skip to content
Ediția de astăzi Focus Recent

Sărbătoare la Cerneţi în memoria lui Tudor Vladimirescu

 

Sărbătoare mare duminică la Cerneţi, satul de pe malul Topolniţei, care odinioară a fost capitală de judeţ.  În fiecare an, la începutul lunii iunie, cernăţenii organizează cu mare fast o sărbătoare închinată memoriei revoluţionarului de la 1821, Tudor Vladimirescu.

Toată suflarea satului s-a adunat duminică seară în centrul localității, la Monumentul ridicat de Societatea Institutorilor din România în 1914 în memoria lui Tudor Vladimirescu. Sărbătoarea are loc de peste 40 de ani, locuitorii din Cerneţi păstrând tradiţia cu sfinţenie. Mai mulţi tineri îmbrăcaţi în panduri sub conducerea directă a lui “Tudor Vladimirescu” traversează călare satul până la Cula lui Tudor, spre admiraţia tuturor localnicilor, dar şi a severinenilor care vin în număr mare să participe la acest eveniment.

Spre încântarea tututor celor prezenţi mai mulţi tineri constumaţi în panduri şi-au făcut apariţia pe nişte armăsari de toată frumuseţea la scena amenajată în parcul de la intrare în sat, după care „Tudor Vladimirescu” a dat citire textului Proclamaţiei de la Padeş:

,,Nici o pravilă nu opreşte pre om de a întâmpina răul cu rău. Şarpele când îţi iasă înainte, dai cu ciomagul de-l loveşte, ca să-ţi aperi viaţa, care de multe ori ni să primejduieşte din muşcătura sa. Dar pre balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisericeşti cât şi cele politiceşti, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până să le fim robi?’’.

Din cauza aglomerației, un cal s-a speriat, a dat cu stăpânul la pământ , dar au sărit imediat mai mulți localnici care l-au ajutat pe acesta să se ridice. Din izbitură, calul a spart farul unui autoturism al polițiștilor veniți la fața locului pentru a lua măsurile de ordine necesare la un astfel de eveniment.

Seara s-a încheiat cu spectacol de muzică populară, oferit de Primăria comunei Șimian.

Tudor Vladimirescu a avut mai multe proprietăţi în Cerneţi, printre care o casă cu prăvălie, o moară, casa-culă cu vie şi livadă, pe deal, deasupra satului. Ultima oară când Tudor Vladimirescu a trecut pe la locuinţa sa din Cerneţi a fost pe 29 ianuarie 1821. Peste numai trei luni, la 26 aprilie 1821, comandantul pandurilor a fost asasinat de Eteria grecească şi aruncat într-o fântână în satul Goleşti, aproape de Târgovişte. Nu se ştie ce s-a întâmplat cu moara şi casa din târg, dar, pe locul acestora, Societatea Institutorilor din România a ridicat în 1914 un monument închinat lui Tudor Vladimirescu ce există şi astăzi. De altfel, şi casa-culă de pe deal dăinuie şi astăzi, clădirea adăpostind Muzeul Memorial Tudor Vladimirescu. Existenţa acestor date sunt confirmate de diata – testament a lui Tudor Vladimirescu în 1812, pe când intenţiona să plece în Rusia. Neştiind dacă se va mai intoarce de acolo şi-a pomenit întreaga avere, despre culă scriind că este aşezată pe deal, peste drum de casa polcovnicului Istrate Sălişteanu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.