Skip to content
Administrație locală Recent

Scandal în ședința Consiliului Local Severin – Subiectul: Șeful Poliției locale ”Bătăușul”

Apele nu s-au liniștit și nu există nicio decizie oficială până astăzi, deși scandalul în care a fost implicat șeful politiției Locale din Severin s-a petrecut acum o lună. Miercuri, 28 august, a fost ședință ordinară de Consiliu Local. Cu această ocazie Poliția Locală a solicitat suplimentare de fonduri.

Și de aici a pornit scandalul. Liberalii au solicitat ca șeful Poliției Locale din Drobeta Turnu Severin, cel care a agresat fizic un consilier local PNL, să vină să prezinte un raport de activitate și o listă detaliată a cheltuielilor, pentru a vedea de ce au nevoie de mai mulți bani (peste 100.000 lei). Consilierii PSD, în continuare, au arătat că nu le pasă că Poliția Locală este condusă, în continuare de un bătăuș.

Este inadmisibil că în continuare Poliția Locală din Severin este condusă de un bătăuș, care nu este preocupat de siguranța cetățenilor. Iar astăzi când a cerut bani în plus am cerut să vină să explice de ce are nevoie de acești bani. Nu avem nimic cu instituția Poliției Locale, însă avem dubii mari cu privire la cine conduce această direcție. Este revoltător că tocmai instituția care trebuie să asigure siguranța cetățenilor este condusă de un individ care agresează, în plină zi, pe stradă, un cetățean. Astăzi s-a dovedit că unul dintre cei mai înfocați apărători ai lui Gîrlea Manuel Georgian este viceprimarul PSD Cornel Folescu, locotenentul lui Marius Screciu”, a declarat viceperimarul Daniel Cîrjan pentru PS News Mehedinți.

Cât despre Gîrlea și demiterea lui se pare că lucrurile rămân fără niciun răspuns pentru moment. Comisia de disciplină a primăriei care trebuia să analizeze cazul și-a sistat activitatea pentru că a început ancheta la Parchet, iar primarul Screciu în continuare nu a cerut demiterea acestuia. Deci, Poliția Locală Severin va fi condusă în continuare de un bătăuș.

Cât despre banii ceruți pentru Poliția Locală proiectul de rectificare nu a trecut de votul consilierilor. Rectificarea bugetului Primăriei Drobeta Turnu Severin a trecut, dar cu această modificare, fără bani în plus pentru Poliția Locală, până nu se vine cu clarificări legate de modul în care vor fi cheltuiți acești bani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.