Skip to content
Ediția de astăzi

Schema de ajutor pentru HoReCa, rectificată în Parlament. Dispar condiții și verificări

Beneficiarii ajutorului de stat destinat firmelor din HoReCa vor avea obligația menținerii activității pentru cel puțin 6 luni sau 12 de luni, și nu pentru 1 an sau 2 ani, așa cum prevăzuse Guvernul.

De asemenea, de finanțare vor putea beneficia organizatorii de evenimente, conferințe, târguri și expoziții, iar eligibilitatea cheltuielilor și verificarea legăturii acestora cu activitatea pentru care aplică vor fi eliminate dintre criteriile pentru obținerea ajutorului de stat. Totodată, băncile comerciale vor putea fi selectate de autorități ca parteneri în program, în speranța că vor putea acorda, din surse proprii, credite suplimentare pentru beneficiarii schemei, potrivit PSNews.ro

Toate aceste modificări au fost adoptate, acum, prin votul final al Camerei Deputaților, for decizional al Parlamentului în domeniu, și vor intra în vigoare după promulgarea lor de șeful statului.  De ce este important: Adoptată la finele anului trecut, schema de compensare pentru pierderile suferite de industria HoReCa în urma pandemiei de coronavirus a fost modificată, prin ordonanță de urgență, în februarie, impunând noi obligații firmelor și eliminând din responsabilitățile Guvernului.

Astfel, Executivul prevăzuse că beneficiarii, verificați de ANAF, sunt obligați să mențină activitatea până la 2 ani în loc de cel puțin 6 luni, în schimb durata de semnare a contractelor de finanțare și termenul de plată pentru granturi fiind prelungite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.