Skip to content
Ediția de Astăzi Recent

Schimbări la PSD! Era Dăncilă a început!

Epoca Liviu Dragnea – PSD a apus. Președintele interimar al social democraților este Viorica Dăncilă. Liderii social democrați s-au reunit marți într-o ședință lungă, care s-a terminat la miezul nopții, unde s-au luat o serie de decizii.

Unii social democrați, care fuseseră marginalizați în epoca Dragnea, au revenit în prim plan, respectiv Gabriela Firea și Paul Stănescu. Ei au fost cei care l-au contestat pe Liviu Dragnea în urmă cu câteva luni. A picat și Codrin Ștefănescu.

Care sunt schimbările? Paul Stănescu este vicepreședinte executiv al PSD, Rodica Nassar este noul secretar general, care i-a luat locul lui Codrin Ștefănescu, care îi luase locul lui Mircea Drăghici, iar Gabriela Firea a revenit în Biroul Permanent al PSD, ca președinte interimar al PSD București.

Se rămâne la guvernare. Totodată, membrii CExN a decis ca propunerile pentru Ministerul Justiției să fie Ana Birchall, în prezent ministru interimar, la Fonduri Europene – deputata Roxana Mânzatu, iar la Ministerul Românilor de Pretutindeni – Natalia Intotero – care a ocupat această funcție și înainte, fiind candidat la alegerile europarlamentare, dar nu se află pe locuri eligibile.

O altă modificare la conducerea PSD este înlocuirea lui Viorel Ștefan, numit membru la Curtea de Conturi Europeană, decizia CExN fiind ca Titus Corlățean să fie vicepremier pe parteneriate strategice.

Mai mult chiar, Viorica Dăncilă a anunțat că se ”redă” în grija celor de la SPP. Tot din seria deciziilor, Viorica Dăncilă a anunțat că nu va mai lucra cu Anca Alexandrescu, cea care a supervizat comunicarea în epoca Dragnea și urmează să ia o decizie și în ceea ce îl privește pe Darius Vâlcov.

Ce urmează în viitorul apropiat?

Ca să vorbim despre congres, timpul nu ne-a mai permis, dar în scurt timp, săptămâna viitoare, vom avea luni, la ora 10,00 şedinţă de Coaliţie, la ora 12,00 vom avea Birou Permanent Naţional – pentru că aşa cum am menţionat, vom face săptămânal BPN şi şedinţele de Coaliţie. Vom stabili în Biroul Permanent Naţional când vom face congresul. Am discutat despre acest lucru, cred că trebuie să avem în vedere două etape. O primă etapă, referitoare la statut – să vedem dacă toate lucrurile, toate prevederile din statut sunt agreate sau trebuie să mai facem modificări – şi pe urmă vom avea un congres în care vom alege conducerea partidului şi, bineînţeles, vom desemna candidatul pentru alegerile prezidenţiale”, a spus Dăncilă.

Rămâne de văzut cine va intra în cursa pentru președinția PSD și cine va fi, după Congres, președintele de facto al PSD.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.