Skip to content
Administrație locală Recent

Screciu anunță amenajarea unui teren sintetic de fotbal în zona Aleii Migdalului

Edilul Marius Screciu anunță că se amenajează un teren sintetic de fotbal, în zona Aleii Migdalului, din Drobeta Turnu Severin.

Totodată, mai anunță că în această perioadă amplasăm mese de exterior pentru tenis de masă, respectiv Parcul “Cildro” și Parcul „Eugen Mareși”.

Vom completa spațiile pentru mișcarea în aer liber din oraș cu aparate de fitness moderne, care au început să sosească și pe care le vom instala în perioada următoare. Investițiile fac parte din proiectul pe care l-am inițiat în acest mandat, de extindere și modernizare a facilităților sportive și de relaxare în spațiile urbane, inițiativă ce își propune să reducă timpul petrecut de copii în online, în favoarea mișcării în aer liber. Căutăm să amenajăm cât mai multe locuri de joacă sau pentru practicarea diferitelor sporturi pentru întreaga familie, dar este tot mai dificil, în condițiile în care o mare parte din terenurile libere au fost retrocedate după 1990. Indiferent de vârstă, mișcarea este cea mai ieftină și eficientă investiție în sănătatea comunității”, a anunțat Marius Screciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.