Skip to content
Administrație locală

Screciu promite sală de sport la Școala nr.5 din cartierul Schela Cladovei

Primarul Marius Screciu promite că se va contrui o sală de sport la Școala generală nr. 5, din cartierul Schela Cladovei.

Un nou proiect prin care accesăm fonduri europene a fost avizat pozitiv, iar astăzi, în ședința Consiliului Local, am aprobat cota de co-finanțare pentru construirea unei săli de sport la Școala generală nr. 5, din cartierul Schela Cladovei. După ce am amenajat în zonă un loc modern de joacă și un teren de sport în aer liber, în perioada următoare vom realiza și o sală unde copiii să desfășoare orele de educație-fizică, ținute până în prezent în condiții improprii”, a anunțat edilul severinean.

Marius Screciu mai anunță că s-a aprobat  suplimentarea bugetului capitolului Învățământ, cu suma de 300.000 lei, pentru lucrări de extindere și amenajarea a 11 săli de clasă la Colegiul Național Gheorghe Țițeica.

Banii au fost economisiți de la evenimentele cultural-sportive anulate în perioada pandemiei. În ultimii 4 ani am investit peste 15 milioane de lei în modernizarea sistemului de învățământ severinean și vom continua să suplimentăm sumele alocate, pentru că, în opinia mea, investițiile în educația copiilor sunt cele mai profitabile pentru viitorul comunității noastre”, a mai explicat edilul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.