Skip to content
Administrație locală Ediția de astăzi Recent

Se asfaltează străzile din municipiul Orșova

Luni, 3 august 2020, a început asfaltarea străzilor în municipiul Orșova, în cadrul unui amplu proiect cu finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală, în valoare de 38.546.620,00 lei (peste opt milioane şi jumătate de euro).

”La invitația domnului primar Marius Stoica, am venit la Orșova, unde astăzi demarează lucrările de asfaltare a străzilor în cadrul unui amplu program finanțat de Guvernul României, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Am vrut să mă asigur că firma de construcții a luat toate măsurile pentru ca lucrările să se efectueze în termenele asumate prin contract și că lucrările vor fi de bună calitate. Este un proiect important pentru municipiul Orșova, pentru viitorul acestui oraș cu un uriaș potențial turistic”, a declarat prefectul Cristinel Pavel.

Primarul municipiului Orșova, Marius Stoica, spune că până la finele acestui an vor fi asfaltate 43 de străzi, vor fi refăcute 2.000 de podețe și rigole, vor fi schimbate bordurile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.