Skip to content
Administrație locală Recent

Se toarnă asfalt pe patru străzi din cartierul Gura Văii

La Gura Văii, un cartier mărginaș al municipiului Drobeta Turnu Severin, se lucrează intens zilele acestea, la asfaltarea a patru străzi cu fonduri alocate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2, în valoare de 2,2 milioane lei.

Sunt străzi care nu au fost asfaltate niciodată, iar oamenii care locuiesc în Gura Văii se plângeau mereu de această situație.

„Când ploua nu puteai să ieși în pantofi în stradă. Așteptam de multă vreme această asfaltare”, spune o doamnă.

Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, a verificat marți stadiul lucrărilor.

„Ne preocupăm de cartierele mărginașe, Gura Văii și Schela Cladovei, pentru că aici nu s-a făcut nimic de zeci de ani. Sunt străzi care nu au fost asfaltate niciodată și această situație trebuia schimbată. Zilele acestea, se lucrează intens în cartierul Gura Văii, unde se asfaltează patru străzi cu fonduri alocate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2, în valoare de 2,2 milioane lei”, a declarat edilul șef.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.