Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Simpozion „Ziua Limbii Române în Anul Centenarului”

 

Asociaţia cultural-civică pentru educaţie şi dezvoltare „Eudava” cu sprijinul Primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin și Palatului Culturii „Teodor Costescu” organizează în perioada 31 august -1 septembrie Simpozionul „Ziua Limbii Române în Anul Centenarului”, eveniment ajuns la ediția a IV-a.

Manifestările au debutat vineri, 31 august cu simpozionul „Limba română, trecut și viitor”, găzduit de Sala „Virgil Ogășanu” a Palatului Culturii „Teodor Costescu”, după care la orele 17,00 va avea loc un spectacol literar-artistic intitulat „Ziua Limbii Române”.

“Este pentru al patrulea an consecutiv când la Drobeta Turnu Severin celebrăm Ziua Limbii Române. Ediţia din acest an este una deosebită şi specială, este o ediţie închinată Centenarului Marii Uniri. Cu bucurie vă anunţ că astăzi sunt alături de noi reprezentanţi ai administraţiei publice locale Drobeta Turnu Severin, reprezentanţi ai Parlamentului României, reprezentanţi ai Palatului Culturii Teodor Costescu, români din afara graniţelor ţării, jurnalişti, profesori, oameni de cultură”, a spus Alin Roateş, preşedintele Asociaţiei Eudava, în deschiderea evenimentului.

“Sper ca pe timpul şederii d-voastre aici să vă delectaţi cu ceea ce înseamnă cultura locală severineană, este una bogată şi avem lucruri cu care să ne mândrim în afara graniţelor ţării”, a spus viceprimarul Daniel Cîrjan, prezent la simpozion.

Directorul Arhivelor Naţionale Mehedinţi, Marian Pele, a vorbit despre însemnătatea zilei, dar a subliniat şi faptul că Palatul Culturii “Teodor Costescu”, clădire emblematică a municipiului Drobeta Turnu Severin, a fost închinat Actului Unirii tuturor românilor de pretutindeni:

“Este bine să punctăm faptul că ne găsim într-un cadru cultural cu mare încărcătură istorică. Spaţiul în care ne găsim aici, întregul Palatul Teodor Costescu din Drobeta Turnu Severin a fost proiectat şi construit eminamente pentru aceste funcţii culturale. Dincolo de toate ne găsim în anul Centenarului, iar această clădire trebuie să se ştie că a fost închinată Actului Unirii tuturor românilor de pretutindeni”.

A doua zi, invitații, români din toate provincile istorice, vor participa la un tur al obiectivelor turistice din Mehedinți, ocazie cu care este pregătit de organizatori și un moment cu totul inedit. Pe podul de la Mraconia din dreptul Statuii lui Decebal va fi arborat drapelul României. La finalul zilei vor avea loc discuții despre situația comunităților românești.

31 august – Ziua Limbii române

Pentru a atrage atenţia asupra importanţei păstrării calităţii limbii române şi pentru a-i sprijini pe românii din afara graniţelor să-şi păstreze cultura şi identitatea naţională, ziua de 31 august a fost proclamată, prin legea 53/2013, drept Ziua Limbii Române. Ziua Limbii Române este marcată de autorităţi şi instituţiile publice, de reprezentanţele diplomatice, precum şi de instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi evenimente cultural-educative cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate limbii române.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.