Skip to content
Focus Recent

Soarta conflictului din PSD se decide vineri

Scrisoarea celor 3, Stănescu, Țuțuianu și Firea, prin care i se cere liderului PSD să facă un pas în spate a stârnit agitație mare. Liviu Dragnea a fost rezervat în declarații, dar a transmis că la ședința CEX o să vorbească suficient de bine și de apăsat. Social-democraţii se vor reuni într-o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD vineri, 21 septembrie, de la ora 12.30.

Până atunci însă se negociază intens. Cine sunt cei care îl vor pe Dragnea plecat din fruntea partidului și a Camerei Deputaților?

În afară de cei trei care au semnat oficial scrisoarea, în tabăra anti Dragnea mai sunt Niculae Bădălău (Giurgiu), Marian Neacșu, secretarul general al PSD, Mihai Tudose (Brăila), Marcel Ciolacu (Buzău), Felix Stroe (Constanța), Marian Oprișan (Vrancea) și Ion Mocioalcă (Caraș-Severin).

Cine îl susține? Rovana Plumb (deputat de Dâmbovița), Marius Dunca (Brașov), Ionel Arsene (Neamț), Dragoș Benea (Bacău), Maricel Popa (Iași), Doina Federovici (Botoșani), Gabriel Zetea (președintele Consiliului Județean Maramureș) și alții.

Despre Mehedinți nu se știe nimic oficial, nici pe surse, dar dacă ne luăm după acțiunile precedente am putea bănui că Aladin Georgescu este în tabăra lui Dragnea. Vineri vom afla și noi, oficial, ce se va alege de șeful PSD.

Citește și Cine sunt liderii PSD care au semnat scrisoarea prin care cer demisia lui Dragnea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.