Skip to content
Ediția de astăzi

Social-democrații încearcă marea cu degetul. De ce vrea PSD amânarea alegerilor parlamentare

Social-democrații prin vocea președintelui Marcel Ciolacu, au anunțat că iau în considerare amânarea alegerilor parlamentare, programate în data de 6 decembrie. În spatele acestei decizii se află o strategie gândită de social-democrați.

PSD speră la un scor mai bun la parlamentare.

Dacă ne raportăm la scorurile obținute la locale, PNL are șanse mari să obțină viitoarea majoritate parlamentară și să formeze și viitorul guvern, potrivit PSNews.ro
Desigur nu de unii singuri – de vreme ce e greu de crezut că PNL sau oricare alt partid va obține o majoritate simplă – ci într-o coaliție. Despre scenariile pe care le putem lua în calcul după alegerile parlamentare am scris AICI. Prin urmare, de aici vine și dorința social-democraților de a temporiza scrutinul.

PSD nu mai poate spera la un scor ca cel din 2016, atunci când au fost pe punctul de a obține chiar o majoritate simplă în Parlament. Totuși, Ciolacu speră că temporizând lucrurile va obține un scor mai bun decât cel preconizat pentru data de 6 decembrie. Pe ce se bazează liderul social-democrat? Răspunsul este simplu: contextul epidemiologic în care se află țara. Liberalii se află la guvernare și, prin urmare trebuie să gestioneze o epidemie care, potrivit datelor specialiștilor de la nivel internațional, urmează să intre într-o nouă fază. Ca peste tot în Europa, România va fi lovită de un al doilea val. Asta înseamnă că treburile Guvernului se complică, iar social-democrații speră ca până în primăvara anului 2021, liberalii să se fi erodat deja la guvernare, iar PSD să poată prelua puterea.

Este posibil ca social-democrații să fi luat în calcul și o alianță cu alte forțe politice – ALDE, Pro România și posibil UDMR. Doar că în prezent ALDE și Pro România, potrivit rezultatelor de la alegerile locale au șanse să nu prindă pragul de 5 procente, iar UDMR ar merge mai degrabă într-o alianță cu PNL. Între PSD și restul forțelor politice s-a realizat un clivaj prea adânc pentru ca social-democrații să poată guverna alături de alte partide. Prin urmare, temporizând lucrurile, PSD speră ca Pro România și ALDE să își poată reveni treptat. Distanța dintre alegerile locale și alegerile parlamentare este una extrem de mică – aproximativ 3 luni. În general, această distanță era de aproximativ 6 luni de zile, însă cum alegerile locale au fost amânate, acest interval de timp dintre alegeri s-a contractat la doar 3 luni. Timpul este prea scurt pentru ca social-democrații să poată spera la vrea schimbare miraculoasă. Șansele sunt ca, în cazul în care alegerile parlamentare vor avea loc la data de 6 decembrie, rezultatul să-i  mențină pe cei de la PSD în Opoziție. Or Ciolacu știe că lucrul acesta poate reprezenta o amenințare mortală atât pentru PSD – principalul partid care s-a aflat sub diferitele sale avataruri la putere în ultimii 30 de ani de democrație – cât și pentru poziția sa în vârful partidului. Liderii PSD care nu au livrat ceea ce au promis, au fost de regulă maziliți. Ciolacu nu ar face excepție de la această regulă.

Înfrângerea din Capitală și pierderea mai multor județe importante din țară le-a tăiat elanul celor de la PSD, care își continuă trendul descendent. Ciolacu a avut declarații optimiste prezentând rezultatul alegerilor locale drept o victorie a PSD. Dar acestea erau declarații doar pentru activul de partid și pentru bazinul electoral al PSD. Realitatea este știută în sediul din Kiseleff, cel puțin de către acei reprezentanți ai PSD care nu sunt contaminați cu gândirea de tip wishful thinking. PSD are nevoie de răgaz, trebuie să își încarce bateriile după rezultatul localelor, sperând în același timp că liberalii se vor eroda suficient de mult la guvernare. Iată adevărata miză a propunerii privind amânarea alegerilor parlamentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.