Skip to content
Ediția de astăzi Lifestyle Recent

VIDEO Sosirea zeului Neptun şi jocurile marinăreşti au fost principalele atracţii de Ziua Marinei în Portul Turnu Severin

 

Ca în fiecare an, severinenii au venit în număr mare în Portul din Drobeta Turnu Severin pentru a participa la manifestările ocazionate de Ziua Marinei. Jocurile tradiționale marinărești au făcut senzație printre zecile de tineri care s-au aventurat în cursa pentru un porc sao rață.

Evenimentele de Ziua Marinei în Portul din Drobeta Turnu Severin au început la ora 10 cu discursul oficialităților și depunerea de coroane la Monumentul eroilor marinari. Zeul Neptun a oficiat botezul marinarilor, după care a declarat deschise jocurile marinăreşti, urându-le succes temerarilor înscrişi în aceste tradiţionale competiţii, precum porcul la şcondru, trasul la parâmă sau prinsul raţelor.

Vremea frumoasă, dar și faptul că mulți dintre severineni sunt liberi astăzi a făcut ca numărul celor care au venit în port să fie foarte mare. Evident că jocurile marinărești au făcut deliciul spectatorilor, în special a celor mici.

Și tot copiii au fost cei care s-au înscris la concursurile marinărești dând dovadă de multă îndemânare și curaj, fiind răsplătiți de organizatori cu tricouri, diplome și cupe.

La încheierea manifestărilor severinenii s-au îndreptat spre terasele din centrul orașului ori au urcat la bordul unui vas pentru o plimbare pe Dunăre.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.