Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Tânăr severinean, prins drogat și fără permis, la volan

În dimineața zilei de joi, 21 octombrie, un tânăr de 18 ani a fost depistat, în trafic, de polițiștii din cadrul Biroului Rutier, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere. Mai mult de atât, tânărul conducea sub influența substanțelor psihoactive. 

„Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat, în trafic, un tânăr de 18 ani, din municipiul Drobeta-Turnu-Severin, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gheorghe Șincai, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. La solicitarea polițiștilor, acesta a fost testat cu aparatul drugtest, care a indicat o valoare pozitivă, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru a i se recolta probe biologice.”, a declarat Gabriela Ciocioană, purtător de cuvânt al IPJ Mehedinți

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.