Skip to content
Recent

Teodorovici, susținut de Bogdan Hossu: După reforma fiscală urmează reducerea de personal

Șeful Confederației Naționale Sindicală „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, și-a arătat susținerea față de cele mai recente declarații ale ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici.

Într-o emisiune televizată de vineri, ministrul declara că există, în mediul bugetar, un număr prea mare de salariați, mulți dintre ei aflându-se în poziții de conducere: ”Numărul salariaților din sectorul public este mult prea mare. Ceea ce este și mai grav e că mai mulți controlează decât muncesc”.

Pe acest fond, fondatorul Cartel Alfa l-a aprobat, în direct, pe Teodorovici, adăugând că cel mai probabil, după reforma fiscală urmează disponibilizarea personalului, după cum relatează B1.ro.

“Primul efect a fost reforma fiscală și probabil al doilea este reducerea de personal. O restructurare a personalului. Am ajuns la situația în care am avut și trei șefi pe același post, care erau plătiți cu salariu de șef. S-au înmulțit șefii și nu a fost o organizare adecvată. Este un prost management care ar trebui să fie corectat”, a declarat Bogdan Hossu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.