Skip to content
Recent

Tichete sociale de 500 de lei pentru elevii din familii defavorizate

Preșcolari și școlarii care provin din familii cu venituri modeste vor primi tichete sociale pentru sprijin educațional. Valoarea unui tichet este de 500 de lei.

„Practic, aceste tichete vor fi folosite de copii pentru a-și procura rechizite, în valoare de 500 de lei, pe parcursul unui an școlar. Ajutorul este foarte important din punctul meu de vedere. Pe de-o parte, este important pentru copii că au bani să-și cumpere aceste rechizite, iar pe de altă parte, este un real ajutor pentru părinți. Acest proiect este un proiect european, finanțat din fonduri nerambursabile, iar programul se numește Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020.”, a declarat Daniel Cîrjan, viceprimarul municipiului Drobeta-Turnu-Severin

Actul normativ a fost emis anul trecut de Guvernul Liberal și vine în sprijinul elevilor proveniți din familii defavorizate. Totodată, pentru ca elevii să primească tichetele, este nevoie de prezență la orele de curs.

„Este o imagine în oglindă a programului care se aplică de ceva timp în învățământul liceal, iar aici mă refer la programul Bani de Liceu. Vorbim de aceste tichete electronice pentru achiziționarea de rechizite școlare, bani care sunt asigurați prin fonduri europene. Obligativitatea Inspectoratului Școlar este aceea de a face o situație centralizată a tuturor beneficiarilor din județul Mehedinți, într-o strânsă colaborare cu unitățile de învățământ.”, a transmis Cristian Harcău, inspector școlar general adjunct

La nivelul Mehedințiului, vor beneficia de tichete sociale peste 3.600 de preșcolari și școlari din ciclul primar și gimnazial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.