Skip to content
Recent Spot

Tineretul Naţional Liberal Mehedinţi: Dragnea nu mai are nevoie de stabilirea unui prag pentru prejudiciu

 

Tineretul Naţional Liberal (TNL) Mehedinţi spune că noua definiţie a abuzului în serviciu face ca Liviu Dragnea să nu mai aibă nevoie de stabilirea unui prag pentru prejudiciu şi astfel scapă de noua condamnare:

“PSD legitimează abuzul în serviciu, atâta timp cât este în beneficiul terților și nu al rudelor. Pentru a scăpa de noua condamnare, Dragnea nu mai are astfel nevoie de stabilirea unui prag pentru prejudiciu”.

Modificările aduse de PSD transformă acuzaţia de abuz în serviciu într-o formă fără fond. Un funcţionar poate fi acuzat de abuz în serviciu numai dacă a obţinut „pentru sine, soţ, rudă sau afini până la gradul al II-lea inclusiv, un folos material patrimonial şi prin acesta cauzează o pagubă certă şi efectivă mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie“. În plus, cei condamnaţi pentru abuz în serviciu vor putea ocupa în continuare funcţii publice, astfel că un politician condamnat cu suspendare sau cu executare va putea candida ulterior pentru un loc de parlamentar sau ales local.

“Este inadmisibil ceea ce se întâmplă acum în România. Consider că s-a mers mult prea departe cu această mascaradă politico-socială. Liviu Dragnea trebuie să înţeleagă şi să îşi asume greşelile pe care le-a făcut şi pentru care trebuie să plătească. România trebuie să meargă înainte şi trebuie să fie guvernată. Aşa că fac un apel la Guvern şi parlamentari să se apuce de urgenţă de treabă şi să-l lase pe Liviu Dragnea în pace că e baiat mare şi se poate descurca singur. Eu încă aştept punerea în practică a acelui program de guvernare mult promis! Parlamentarii trebuie să înţeleagă că Parlamentul României nu este studio foto şi oricât de mare este pasiunea pentru arta fotografică, ei trebuie să legifereze”, spune la rândul său Cristian Pavel, preşedintele TNL Mehedinţi.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.