Skip to content
Ediția de astăzi Focus Recent

Traficul rutier este suspendat prin punctul de frontieră Djerdap I

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a fost informat cu privire la faptul că se efectuează lucrări la porţile de lucru ale ecluzei pentru nave la Hidrocentrala Djerdap I, mai exact, montarea unui cilindru.

Astfel, traficul rutier, prin punctul de frontieră Djerdap I, este suspendat temporar, miercuri, 14 aprilie, în intervalul 16 – 18, iar acest lucru poate genera timpi mari de aşteptare, atât pentru mijloacele de transport marfă, cât și pentru turisme.

„Vă informăm că Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timişoara ține permanent legătura cu autoritățile de frontieră sârbe și dispune toate măsurile aflate în competență, astfel încât, la reluarea traficului, controlul de frontieră să se desfăşoare fluent și operativ. În continuare, recomandăm cetăţenilor români şi străini care doresc să tranziteze frontiera națională prin Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I în această perioadă, să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional de la frontiera cu Serbia (PTF Porţile de Fier II – jud. Mehedinţi; PTF Naidăş – jud. Caraş Serverin; PTF Moraviţa şi PTF Jimbolia – jud. Timiş) și să consulte aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră.”, conform comunicatului de presă pus la dispoziție de către Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.