Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Ultimele pregătiri, în Mehedinți, pentru noul an școlar

Elevii se vor reîntoarce în bănci în mai puțin de o saptămână. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți pun la punct ultimele detalii pentru ca elevii să revină fără probleme în unitățile de învățământ. 

„Toți inspectorii de sector sunt în teritoriu, verifică la față locului modul în care directorii au pregătit unitățile școlare pentru începerea noului an școlar. De asemenea, sub directa supraveghere și coordonare a Instituției Prefectului, Inspectoratul Școlar, împreună cu DSP, IPJ, ISU și primării, vor încerca să asigure toate condițiile necesare pentru ca prezența fizică la cursuri să fie cât mai numeroasă și pe o durată cât mai îndelungată.”, a transmis Dana Trancotă, inspector școlar general

La acest moment, doar o unitate de învățământ din Mehedinți va reîncepe cursurile în mediul online. 

„Din evidențele pe care le avem în acest moment (până la data de 7 septembrie – n.r.), avem o singură situație pentru desfășurarea cursurilor online, acest lucru fiind datorat unor lucrări de reabilitare, este vorba despre Școala Butoiești. Aceasta este singura variantă până când lucrările se vor finaliza.”, a mai adăugat Dana Trancotă, inspector școlar general

Anul şcolar 2021-2022 va începe luni, 13 septembrie şi se va încheia pe 11 iunie 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.