Skip to content
Ediția de astăzi Recent Spot

Un bărbat din Mehedinți s-a trezit cu un stâlp de electricitate pe terenul său

 

Un bărbat din Mehedinţi susţine că încearcă de trei ani să convingă firma de distribuţie a energiei electrice să mute un stâlp montat fără acordul său pe un teren pe care-l deţine.

Mihai Munteanu este proprietarul unui teren intravilan în suprafaţă de 3.700 metri pătraţi situat în comuna Şimian, învecinată municipiului Drobeta Turnu Severin, pe care l-a moştenit de la mama sa.

Are act de proprietate, cadastrul făcut, plăteşte impozit pentru el, dar nu se poate folosi de bunul său. Deşi a avut numeroşi clienţi, nu-l poate vinde fiindcă în mijlocul proprietăţii sale tronează un stâlp de electricitate. Terenul este extrem de valoros pentru că în zonă s-au ridicat preponderent vile, iar metrul pătrat costă peste 40 de euro.

Tot necazul a pornit acum trei ani, pe când Mihai Munteanu se afla în Italia. O cunoştinţă l-a informat că pe terenul său din Şimian, o echipă de la CEZ a venit la sfârşitul unei săptămâni şi în trei zile a montat un stâlp pe proprietatea sa şi a tras reţeaua electrică.

Poliţia l-a trimis la instanţă

“Am înţeles că au pus stâlpul într-o vineri, sâmbătă şi duminică şi că toată lucrarea a durat trei zile, adică la sfârşit de săptămână când nu ai cu cine să iei legătura. Era în vara lui 2015. Când am venit acasă, am văzut stâlpul, am mers la Postul de Poliţie din Şimian şi am făcut o reclamaţie. La confruntare, din partea CEZ-ului a venit fratele şefului de Post, după care mi-au trimis acasă o adresă în care mi-au spus să mă adresez instanţei, nu au vrut să mai facă alte investigaţii, cu alte cuvine”, spune Mihai Munteanu.

Bărbatul susţine că poliţiştii i-ar fi pus în vedere că-i vor întocmi dosar penal pentru distrugere dacă se va gândi să-şi facă singur dreptate.

“Mi-au spus că îmi fac dosar penal dacă ridic singur stâlpul de pe teren. Şi atunci, unde mai e dreptatea? Eu plătesc impozit 200 lei pentru acest pământ”, se plânge Mihai Munteanu.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi, Nicolae Lohon, confirmă faptul că Mihai Munteanu s-a adresat poliţiei: “Dumnealui s-a adresat Secţiei nr. 2 de Poliţie Rurală, care l-a îndrumat să se adreseze instanţei de judecată”.

Omul s-a adresat şi Primăriei Şimian, fiind curios dacă această instituţie a eliberat vreo autorizaţie către CEZ: “Între timp, am mers şi la Primăria Şimian care mi-a dat negaţia, mi-au spus că nu au dat nicio autorizaţie, mi-au dat în scris că nu au eliberat niciun document celor de la CEZ. Ori ştim bine că, dacă baţi două cuie într-un gard, trebuie să ai autorizaţie”.

El cu terenul, alţii încasează chiria

Încercând să desluşească cele petrecute şi să rezolve această situaţie, Mihai Munteanu a aflat că există un contract de închiriere încheiat între Agenţia Domeniilor Statului şi firma de distribuţie a energiei: “E clar, înseamnă că oamenii au greşit cu mai mult de zece metri locul de instalare a stâlpului, pentru că terenul ADS, unde ar fi trebuit montat, este exact lângă proprietatea mea. Concluzia este că au greşit amplasamentul sau l-au pus intenţionat la mine. Eu le-am spus: «Domnule, dacă nu îl ridicaţi, eu vi-l dau să-l administraţi dumneavostră contracost sau îmi plătiţi despăgubiri anuale, nu ştiu, cum se procedează în astfel de cazuri». Dar dânşii nu vor nici să ridice stâlpul, nici să plătească, nici să cumpere terenul”.

Ce spune Distribuţie Oltenia

La solicitarea noastră, operatorul Distribuţie Oltenia face următoarele precizări: “Stâlpul la care se face referire este de utilitate şi interes public şi a fost înlocuit fără a se modifica aliniamentul reţelei. Lucrarea de înlocuire a stâlpului în cauză a fost executată în conformitate cu legislaţia aplicabilă la data înlocuirii, inclusiv a Certificatului de Urbanism din iulie 2005, eliberat de autoritatea locală. Precizăm faptul că stâlpul de medie tensiune despre care aţi solicitat informaţii este amplasat pe terenul Agenţiei Domeniilor Statului. Pentru a folosi acest teren, a fost încheiat un contract de închiriere cu Agenţia Domeniilor Statului, în baza căruia operatorul de distribuţie concesionar a achitat chiria aferentă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.