Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Bărbatul care l-a amenințat pe primarul din Jiana, reținut din nou pentru violență

 

Un bărbat de 40 ani, din comuna Jiana, a fost reținut 24 de ore de polițiști, fiind cercetat pentru mai multe infracțiuni. Acesta se afla sub control judiciar, măsură dispusă la jumătatea lunii mai a.c., când a fost reținut pentru săvârșirea a patru infracțiuni. Primarul comunei Jiana, Stelian Stăncioiu, a depus plângere la vremea respectivă împotriva lui pentru amenințare.

În data de 10 iulie a.c., polițiștii Postului de Poliție Jiana au fost sesizați de către o femeie de 63 ani, administrator al unui magazin din comuna Jiana, cu privire la faptul că în ziua de 08.07.2019, în jurul orei 20.30, un bărbat de 40 ani, din comuna localitate, a amenințat-o și a distrus un cântar electronic aflat în incinta societății, valoare prejudiciului fiind de 500 lei.

Din cercetările efectuate polițiști au stabilit că în data de 08 iulie a.c., bărbatul se afla în incinta magazinului, iar pe fondul consumului de alcool acesta a amenințat-o pe apelantă și a distrus un aparatul electronic.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar în baza unei ordonanțe acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Mehedinți, astăzi, 11 iulie a.c., urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vînju Mare, cu propunerea unei măsuri preventive.

În seara zilei de 13 mai a.c., aceeași persoană, aflată în stare de ebrietate, a distrus porțile de acces într-o locuință din satul Dănceu și a pătruns fără drept în curtea imobilului, amenințându-l pe proprietar.

De asemenea, bărbatul în cauză, în timp ce se afla pe ulița satului Dănceu, comuna Jiana, a amenințat alte două persoane din aceeași localitate.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, violare de domiciliu, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.  Bărbatul a fost reținut 24 de ore, în baza unei ordonanțe de reținere, ulterior a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.