Un primar din județul Botoșani a murit joi, 4 iulie, pe scările spitalului, pentru că nu exista niciun medic de gardă.
Toader Leampăr, primar în comuna Vorniceni, s-a prezentat la spitalul din Săveni pentru că se simțea rău, potrivit Monitorul de Botoșani.
Ajuns acolo a constatat că medicii și asistentele erau în concediu, iar camera de gardă închisă. A fost totuși consultat de o asistentă, care i-a spus că nu are nimic. A vrut să plece spre casă, dar pe scările spitalului a căzut inconștient.
A fost făcut un apel la 112, a venit echipaj cu asistent de la Ambulanţa Săveni, iar de la Botoşani a fost trimis echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD. Însă viața acestuia nu a mai putut fi salvată, deși s-a intervenit timp de mai bine de o oră.
Poliţiştii au deschis un dosar în acest caz fiind solicitată şi o autopsie pentru a se stabili cauzele decesului.