Skip to content
Recent

UPDATE Băsistul din fruntea fotbalului, chemat să dea cu subsemnatul la Poliție

UPDATE 19:08

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat vineri, la ieşirea din sediul Secţiei 9 de Poliţie, că i-au fost aduse la cunoştinţă două dosare, în urma plângerilor formulate de doi angajaţi ai FRF.

„Doar două dosare mi s-au adus la cunoştinţă astăzi – cei doi angajaţi. Unul dintre ei se ocupa de flota de maşini, la nivel de Federaţie, iar celălalt se ocupa de achiziţii. O să le pun la dispoziţie în scris toate documentele”, a afirmat Burleanu, citat de Agerpres.

El a adăugat că nu înţelege de ce au fost depuse plângerile, deoarece persoanele în cauză au fost reangajate pe fostele funcţii, şi a precizat că nu are nicio calitate în acest dosar.

—————————–

Băsistul din fruntea fotbalului a fost chemat vineri ca să dea cu subsemnatul la Poliție. Vedeți mai jos care este motivul și ce legături a avut personajul cu ex-președintele României Traian Băsescu.

Răzvan Burleanu – președintele Federației Române de Fotbal și fost consilier la Departamentul pentru Minorități din Administrația Prezidențială pe vremea lui Băsescu, de la care a și primit o decorație (potrivit Jurnalul.ro) – a fost chemat vineri la Secția 9 a Poliției Capitalei, ca urmare a unei plângeri penale intentate de patru foști angajați ai FRF: Dumitru Mihalache (fostul director de competiții al FRF), Marin Bucurescu, Alexandru Stici și Marcel Paraschiv. Toți trei reclamă că au fost destituți abuziv din funcții și nu le-au mai fost plătite restanțele salariale, scrie GSP.ro.

Dumitru Mihalache a fost concediat de Burleanu în iunie 2014 și a intentat o acțiune în  instanță, pierdută ulterior la  Tribunal, dar câștigată în cele din urmă la Curtea de Apel în 24 noiembrie 2016. A câștigat dreptul de a primi 22 de salarii din partea FRF, dar a obținut și decizia de a fi repus în aceeași funcție de către Federație.

Federația trebuia să pună în vigoare în 15 zile hotărârea instanței, dar nu a făcut asta, iar în ianuarie 2017 Mihalache a făcut plângere penală împotriva lui Burleanu pentru infracțiunea de a nu fi pus în vigoare hotărârea instanței. .

Burleanu a fost chemat abia acum să dea declarații,  dar între timp Federația i-a plătit câteva salarii restante  lui Mihalache. În septembrie 2017, Federația a fost executată silit pentru plata tuturor restanțelor salariale către foștii angajați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.