Skip to content
Ediția de astăzi Recent

USR Mehedinți propune un program de sterilizare gratuită a câinilor cu stăpân

 

Uniunea Salvați România Mehedinți propune un program de sterilizare gratuită a câinilor fără pedigree, cu stăpân, de pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin.

Acest program se poate realiza prin întocmirea unui protocol de colaborare între Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin și cabinetele veterinare ce doresc să facă parte din program.

“Costul pentru sterilizare se ridică la aproximativ 50-70 ron/animal. Estimăm că în acest program vor fi sterilizate aproximativ 2.500, valoarea totală ridicându-se la aproximativ 175.000 ron. Investind această sumă acum, se poate reduce foarte mult numărul de câini fără stăpân, ducând la economii mari în viitor. Costurile cu ridicarea, transportul, cazarea și hrana unui câine fără stăpân fiind de zeci de ori mai mari decât costul cu sterilizarea”, se arată într-un comunicat de presă al USR Mehedinți.

Conform legii, “consiliile locale pot subvenționa total sau parțial sterilizarea câinilor cu stăpân ce aparțin rasei comune sau a metișilor acestora aflați pe raza unității administrativ teritoriale (…)”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.