Skip to content
Ediția de astăzi

Valoarea tichetelor de masă, majorată de la 1 martie

Proiectul de lege care prevede majorarea tichetelor de masă a fost adoptat marţi de Camera Deputaţilor cu 267 de voturi „pentru”, astfel încât majorarea va fi operată de la data de 1 martie.

Astfel, valoarea bonurilor de masă creşte de la 15,18 lei la 20 de lei, potrivit PSNews.ro

Proiectul de lege modifică în acest sens art. 14 din Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare.

Valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 20 de lei”, prevede proiectul.
Prevederile legii intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care actul normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Proiectul a fost iniţiat de deputatul PSD Valeriu Steriu şi toţi reprezentanţii grupurilor parlamentare s-au exprimat în favoarea acestuia.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.