Skip to content
Administrație locală Ediția de astăzi

VIDEO – Protestatari din Severin au agresat jandarmi – Câte persoane au fost amendate!

Zeci de persoane s-au adunat luni seara, 29 martie, și au protestat în Drobeta Turnu Severin pentru a-și arăta nemulțumirea față de măsurile luate de Guvern în contextul epidemiologic, care restricționează circulația. Din păcate, unii dintre aceștia au comis acte de agresiune la adresa jandarmilor. De asemenea, jandarmii au dat amenzi în valoare de 14.200 lei.

”Manifestarea de protest de ieri (luni n.red.), nu a fost supusă avizării conform prevederilor legale, aceasta fiind organizată prin intermediul reţelelor de socializare, fără a exista un organizator la nivelul municipiului Drobeta Turnu Severin. Participanții la protest s-au adunat în Piaţa Drapelului, începând cu orele 17.00, unde au rămas până în jurul orelor 19.30, după care au pornit într-un marș pe străzile municipiului. Pe timpul desfăşurării manifestaţiei publice, echipele de dialog ale Jandarmeriei Mehedinți au adus la cunoştinţă participanţilor prevederile legale în vigoare, precum şi consecințele legale ale nerespectării acestora. Cu toate acestea, în jurul orelor 23.00, doi protestatari au exercitat acte de agresiune împotriva jandarmilor, împiedicându-i să-şi exercite atribuțiile de serviciu, instigând ceilalți participanţi să nu respecte recomandările forţelor de ordine”, potrivit reprezentanților Jandarmeriei.

Jandarmii au acționat pentru stabilirea identității celor două persoane, fiind necesară folosirea forței pentru conducerea acestora la sediul Poliției în vederea dispunerii măsurilor legale.

Cele două persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de 3.000 lei, conform prevederilor Legii nr.61/1991 republicată pentru ,,împiedicarea sub orice formă a organelor însărcinate cu menținerea ordinii publice de a-și îndeplini obligațiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul Poliției ori a altui organ de stat sau de a lua măsurile necesare pentru menținerea ori restabilirea ordinii publice”.

Pe timpul desfășurării acțiunii de protest, jandarmii au aplicat un număr de 17 sancțiuni contravenționale în valoare de 14.200 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 60/1990 și Legii 55/2020.

În continuare, vom analiza imaginile operative pentru identificarea și sancționarea tuturor persoanelor care au încălcat legea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.