Skip to content
Ediția de astăzi Recent

VIDEO Reprezentanții Spitalului din Turnu Severin: „Asistenta a avut o atitudine lipsită de profesionalism”

 

Ancheta declanșată la nivelul Spitalului Județean de Urgențe din Drobeta Turnu Severin după ce o asistentă medicală a fost filmată când țipă la o pacientă de 16 ani nu s-a încheiat.

Conducerea Spitalului Județean de Urgențe din Drobeta Turnu Severin consideră că asistenta medicală filmată când țipa la o pacientă a dat dovadă de lipsă de profesionalism. Comisia de etică nu a încheiat ancheta care urmează să stabilească gradul de vinovăție al angajatei spitalului în acest caz.

“În primul rând țin să precizez că pacienta nu a fost operată la noi în spital. Noi nu încurajăm atitudinea asistentei întrucât considerăm că atitutinea ei profesionistă s-a încheiat în momentul în care a ridicat vocea la pacient. Ancheta este în desfășurare, restul detaliilor le vom transmite probabil vineri printr-un comunicat de presă”, a precizat luni, în cadrul unei conferințe de presă, managerul spitalului din Turnu Severin, Victor Maliborschi.

După acest incident, Spitalul din Turnu Severin se gândește să îmbunătățească abilitățile de comunicare ale personalului angajat, astfel încât să aibă o rezistență mai mare la stres.

„Spitalul Județean regretă incidentul respectiv, consideră că într-adevăr în momentul acela asistenta a avut o atitudine lipsită de profesionalism și ne gândim ca în viitor să îmbunătățim abilitățile de comunicare ale personalului medico-sanitar, astfel încât să iabă o reziliență mai mare la stres. Indiferent de ceea ce se spune în mediul on-line, stresul este o compenentă importantă a muncii noastre și evident că noi suntem puși de multe ori în situația aproape imposibilă în care trebuie să ne păstrăm calmul”, a declarat dr Cristian Jianu, purtătorul de cuvânt al spitalului, în aceeași conferință de presă.

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgențe din Drobeta Turnu Severin spun că incidentul s-a petrecut pe fondul unei stări de stres profesional, dar care nu este scuzabil.

„Pacienta a ieșit din spital cu un diagnostic nechirurgial, nu era o chestiune de viață și de moarte. E adevărat că de multe ori durerea poate să creeze tablouri în aparență dramatice, care evident dacă avem puțină răbdare și așteptăm să-și facă medicamentele efectul ea dispare. Evenimentele s-au petrecut noaptea, o asistentă tracasată, obosită, tocată la firul ierbii de o mamă disperată că fetii ei nu îi trece durerea de picior. Și una și cealaltă până la urmă aveau dreptate. La un moment dat asistenta a avut ieșirea aceea și a spus ce a spus. Eu cred că decât să stai să filmezi mai bine ar trebui și tu să ai grijă, să contribui cu ceva la alinarea copilului tău, dar în momentul de față toate frustrările și toate supărările societății se îndreaptă către sectorul medical și de multe ori și noi suntem oameni și probabil că unii dintre noi, nu toți, au niște atitudini de genul acesta față de care avem toleranță zero. Dacă ți-ai ales profesia asta, trebuie să fi înzestrat cu anumite aptitudini psihologice și trebuie să ai abilități de comunicare și să faci față oricărei situații stresante. Până la un punct stresul nu este o scuză și noi aici analizăm problema și dorim să sancționăm atitudinea asistentei respective”, a  mai spus luni dr. Cristian Jianu.

Cum s-a întâmplat incidentul

O asistentă medicală de la secţia de chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţe Mehedinţi a fost surprinsă miercuri, 17 iulie a.c., în timp ce ţipa la o pacientă, care acuza dureri mari.

Aceasta nu se lasă înduplecată nici de rugăminţile tinerei aflate pe patul de spital, nici de mama ei, care o roagă să îi facă ceva pentru a-i calma durerile, ci, dimpotrivă, o ameninţă pe femeia care filmează că o dă afară din spital.

Asistentă: „O să vă rog să părăsiţi spitalul, până nu chem gardienii. Agitaţi bolnavii. V-am zis să tăceţi”.

Apoi, asistenta merge spre patul de spital, unde pacienta plânge de durere:

”Dacă nu te potoleşti, o să chem medicul, să te ducă în terapie. Alte calmante nu mai am ce să-ţi fac, copilule, înţelegi? Vrei să te omor eu?”.

Imaginile surprinse au fost publicate pe pagina de Facebook a Ziarului Din Mehedinţi.

Adolescenta de 16 ani care a fost filmată de mama sa în timp ce ţipă la ea o asistentă medicală a fost externată vineri din Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin. Ea a fost internată în data de 16 iulie suspectă de apendicită, dar ulterior s-a stabilit că avea o durere la şoldul drept.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.