Skip to content
Administrație locală Focus Recent

Vin Sărbătorile de Iarnă! În Severin se montează iluminatul festiv

Se apropie sărbătorile de Iarnă. Vestea bună e că severinenii se vor bucura de iluminatul festiv. Viceprimarul Daniel Cîrjan anunță că în municipiul Drobeta Turnu Severin este în plină desfășurare montarea instalațiilor de iluminat festiv.

Pornirea întregului sistem de iluminat public festiv urmând a avea loc, ca și în anii precedenți, pe data de 30 noiembrie.

Având în vedere că anul acesta împlinim 100 de ani de la Marea Unire, tema iluminatului festiv va fi una legată de Centenarul Marii Uniri. Astfel, culorile roșu-galben-albastru, culorile drapelului României, vor fi prezente în multe din instalațiile de iluminat festiv de pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, parcul central de la Fântâna Cinetică, bradul de pe strada Crișan, precum și de pe sediul Primăriei.
Și anul acesta, ca și în anii precedenți, toate costurile legate de iluminatul festiv vor fi suportate de operatorul privat care gestionează iluminatul public”, a declarat Cîrjan pentru PSNews Mehedinți.

Totodată, severinenii sunt invitați în perioada 29 – 2 decembrie să participe la programul cultural-artistic „Sub semnul Centenarului”.

În data de 29 noiembrie de la ora 16.30 la ora 20.00 puteți participa la spectacolul dedicat Centenarului Marii Uniri, la scena care va fi amenajată pe strada Crișan.

În data de 30 noiembrie puteți vizita expoziția meșteșuguri si artă tradițională românească, după care aveți ocazia să ascultați concertul susținut de Mihai Toma, Orchestra și Corul Teatrului Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.