Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Ziua Informării Preventive, marcată în Mehedinți

Sub sloganul „Preveniţi ghinionul”, având ca logo pisica neagră, activitățile desfășurate de pompierii mehedințeni, în această zi de marți, 13.07, urmăresc prevenirea cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune când nu respectă regulile și măsurile de siguranță. Pentru a marca această zi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mehedinți a organizat activități de informare preventivă în municipiul Drobeta-Turnu-Severin, iar cadrele ISU au fost în mijlocul cetățenilor, unde au desfășurat acțiuni de diseminare a mesajului preventiv.

Acțiunea a urmărit creșterea nivelului de siguranță în rândul cetățenilor și crearea unei culturi preventive, cu precădere pe necesitatea respectării regulilor și măsurilor privind siguranța copiilor, prevenirea incendiilor, modul de comportare în caz de cutremur, dar și de limitare a efectelor generate de caniculă și secetă.

„Prin adoptarea unei conduite preventive, cetățenii pot evita producerea unor evenimente neplăcute, iar în situația când acestea nu pot fi împiedicate, o populație informată va fi în măsură să limiteze pagubele și să nu își pună în pericol viața, protejând persoanele din apropiere. Doar conștientizând riscurile la care se pot expune și comportamentul ce trebuie adoptat în funcţie de manifestarea acestora, cetățenii pot gestiona eficient o situație de urgență.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.