Ședința ordinară a Consiliului Local al municipiului Drobeta-Turnu-Severin a avut loc vineri, 30 iulie. Pe ordinea de zi, au fost 24 de proiecte de hotărâre, toate fiind aprobate. Primul punct a reprezentat validarea unui nou consilier local de pe listele Partidului Național Liberal, ca urmare a încetării mandatului unui alt consilier local.
De asemenea, a fost aprobată și interzicerea circulației trotinetelor electrice în zonele pietonale. Proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate.
„Unul dintre cele mai importante proiecte, care a fost aprobat, a fost cel prin care este interzisă circulația trotinetelor electrice în zonele pietonale”, a declarat Cristian Mură, viceprimarul municipiului Drobeta-Turnu-Severin