Skip to content
Focus

Deputatul Virgil Popescu (PNL): „Nu putem să lăsăm ca PSD să-şi bată joc de românii din Diaspora”

 

Liberalii critică proiectul de modificare a Legii privind combaterea terorismului şi a spălării banilor, prin care se intenționează verificarea banilor trimiși acasă de românii care muncesc în străinătate. Sub pretextul unei așa-zise directive europene, de fapt se urmărește, susțin liberalii, “pedepsirea românilor” din Diaspora care nu au votat cu PSD.

„O altă idee proastă din partea Partidului Social Democrat este aceea de a pedepsi românii din Diaspora. Pentru cei peste 2.000.000 de români care muncesc în străinătate şi trimit bani acasă, ce s-a mai gândit PSD să inventeze? Pe site-ul Oficiului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a apărut un proiect de lege prin care românii din Diaspora, care trimit bani acasă mai mult de 2.000 de euro,  trebuie să justifice provenienţa banilor, iar cei care primesc bani în ţară, la fel, trebuie să justifice de ce i-au primit. În loc să fie mulţumiţi că practic economia românească este finanţată cu câteva miliarde bune de românii din Diaspora care stau pe drumurile străinătăţii şi muncesc, s-au gândit cum să facă ca aceștia să nu mai trimită bani în ţară.

Oare să-i pedepsească pentru faptul că românii din Diaspora sunt clar antipesedişti? Oare aşa am ajuns să ne batem joc de o ţară întreagă şi de oamenii care muncesc afară doar pentru faptul că nu votează Partidul Social Democrat? Nu putem să stăm pasivi şi nu putem să lăsăm ca PSD în numele luptei antiterorismului, unei lupte iluzorii împotriva terorismului, să-şi bată joc de românii din Diaspora, declară deputatul PNL  de Mehedinți, Virgil Popescu.

Parlamentarul liberal mai spune că PNL se opune ferm acestui proiect legilativ:

„Românii din Diaspora nu sunt terorişti, nu sunt evazionişti fiscali, românii din Diaspora trimit bani familiilor lor ca să trăiască într-o Românie sărăcită de PSD. De aceea, PNL se opune ferm acestui proiect legislativ, noi sperăm să-l omorâm din faşă, nu mai ajungă cu el în Parlament, iar Oficiul pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor să-şi vadă de prevenirea şi combaterea spălării banilor, a sumelor mari bani care trec prin România, a furturilor pe care politicienii Partidului Social Democrat le fac din banul public şi pe care le ascund în străinătate, în off-shoruri şi de acolo îi ascund în Costa Rica, în Madagscar, pe unde sunt plecaţi. Cred că dacă la alegerile prezidenţiale românii din străinătate au convins doar 51 la sută din alegători să voteze pe preşedintele Klaus Iohanis, cred că în urma acestor manifestări ale PSD contra lor vor vota 70 la sută şi îi vor trimite la coşul istoriei Partidul Social Democrat”.

Și președintele PNL Drobeta Turnu Severin, Daniel Cîrjan, este de părere că în spatele acestui proiect legislativ este de fapt o răzbunare a social-democraților pe românii din străinătate care nu le acordă votul la alegeri.

„Este evident faptul că este o răzbunare a PSD-ului împotriva tuturor oamenilor care locuiesc şi muncesc în Diaspora, care nu au votat PSD nici la prezidenţiale, nici la parlamentare, nici la alte tipuri de alegeri. Pe site-ul Oficiului pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, în acel proiect de lege, se prevede faptul că cei care nu justifică acele sume mai mari de 2.000 de euro pe care le trimit în ţară riscă confiscarea banilor şi amenzi de până la 150.000 de lei. Aceasta este atitudinea pe care o are partidul de guvernare faţă de românii care muncesc cinstit în afara ţării”, spune Daniel Cîrjan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.